Pregătiri pentru război? Forțe unite la Câmpulung Muscel sub semnul „Scutului Albastru al Carpaților 2025”.
În perioada 22 – 26 septembrie 2025, Jandarmeria Română organizează Exerciţiul Internațional „SCUTUL ALBASTRU AL CARPAȚILOR 2025”, activitate ce va fi găzduită de Centrul de...
Mii de cicliști au invadat Câmpulung Muscel. E forță! Orașul condus de Elena Lasconi a devenit buricul pământului pentru sportivii din țară și străinătate. Timp de două zile pe muscelele municipiului se desfășoară cele mai importante competiții sportive.
Vorbim aici...
„Figurativ” – Avocata, Brîndușa Popescu își dezvăluie universul artistic, într-un loc minunat din Câmpulung Muscel.
Evenimentul marchează un nou capitol în parcursul său artistic, prin care propune o explorare sensibilă a figurii umane și a expresivității acesteia, surprinsă între realitate...
Atenție, consumatori! Data la care sosesc facturile Hidroelectrica în luna septembrie 2025. Compania de stat care a ajuns să aibă aproximativ 600.000 de clienți, un număr în creștere în ultima perioadă, transmite că a început emiterea facturilor Hidroelectrica pe...
Burse sociale pentru elevi sub austeritatea lui Bolojan: criterii și acte obligatorii în anul școlar 2025-2026. Ce sume se acordă beneficiarilor. Elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal pot beneficia, în anul școlar 2025-2026, de burse sociale în cuantum...
Data când intră banii pe cardurile sociale în luna septembrie. După luni de pauză, acestea vor fi încărcate! Cardurile sociale vor fi încărcate cu suma de 250 lei, banii fiind trimiși către beneficiari în două tranșe.
Prima tranșă va fi...
Creier epuizat? Rețeta minții fresh: tehnica folosită de un specialist de la Oxford. Trăim într-o epocă a vitezei, în care creierul nostru este bombardat zilnic cu informații, notificări și stres. Oboseala mentală a devenit noua boală a secolului. Și...
De mii de ani, oamenii au încercat să înțeleagă misterul legăturii dintre gânduri și trup. Filosofii au scris tratate. Iar medicii au căutat explicații. De asemenea știința modernă confirmă ceea ce intuiția umană știa deja. Adică mintea și corpul...
Cu toții știm cât de frustrant este să ne simțim obosiți exact atunci când avem nevoie de mai multă vitalitate. Fie că vrem să fim mai productivi la muncă, să ne antrenăm cu mai multă intensitate sau pur și...
Doliu în Câmpulung Muscel. A plecat la Cer, un profesor, un nume greu care a scris istorie! Veste tristă.
A plecat la Cer, fiul celebrului pălăriei din Câmpulung. Ion Răsvan Ștefan Măgeanu avea 79 de ani, iar Câmpulungul se mândrea...