Târgul de Crăciun din Câmpulung Muscel, luat cu asalt de turiști veniți cu autocarele.
Chiar dacă nu se ridică la nivelul târgurilor de Crăciun organizate în marile orașe ale țării, evenimentul din Câmpulung Muscel a atras, în ultimele zile, un număr semnificativ de turiști. Zeci de vizitatori au ajuns în municipiu cu autocarele. Aceștia profitând de atmosfera de sărbătoare și de oferta turistică a zonei.
CITEȘTE ȘI. Semn pentru 2026: primul miel născut în Argeș a „prezis” cum va fi anul
Centrul orașului a fost animat de grupuri de turiști veniți din mai multe județe, care au vizitat căsuțele amenajate, au degustat produse tradiționale și au făcut fotografii în decorul festiv. Pentru mulți dintre ei, oprirea la târgul de Crăciun a fost inclusă într-un circuit mai amplu, ce a cuprins și obiective turistice din zona Muscelului.
CITEȘTE ȘI. Minune de Crăciun la Câmpulung Muscel: a nins după ani de ierni fără zăpadă
Chiar dacă dimensiunea și diversitatea evenimentului sunt modeste comparativ cu cele din alte orașe, prezența turiștilor arată că municipiul Câmpulung rămâne un punct de interes pe harta turistică, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Comercianții locali spun că afluxul de vizitatori a adus un plus de vizibilitate și vânzări, iar atmosfera a fost una animată, în special în weekend.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Prima zăpadă în ajun de Crăciun. Iarnă ca în povești la Voina. Peisaj de vis la cabana care poartă numele râului izvorât din munte
Târgul de Crăciun rămâne deschis până la finalul lunii, iar autoritățile locale speră ca experiența din acest an să reprezinte un punct de plecare pentru ediții viitoare mai bine organizate și mai atractive.
CITEȘTE ȘI. Cum așteaptă primărița Elena Lasconi, Crăciunul, rămasă singură la conducerea orașului
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




