Taxa „invizibilă” de aproape XXX de lei: firmele din Câmpulung Muscel află din întâmplare că trebuie să plătească obligatoriu în 2026.
O nouă taxă locală, în valoare de aproape 100 de lei anual, a fost introdusă de primăria Câmpulung fără o informare publică reală și fără o dezbatere vizibilă cu mediul de afaceri. Este vorba despre „Taxa specială pentru susținerea măsurilor și acțiunilor de protecție civilă, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență”, stabilită prin HCL nr. 186/2025.
CITEȘTE ȘI. Taxa care arde la buzunare. Decizia pentru cei care vin la supermarketul Kaufland din Câmpulung Muscel, cu mașina
Deși hotărârea se bazează pe prevederile art. 25, lit. d din Legea nr. 481/2004 – Legea protecției civile, foarte puțini operatori economici știu că această taxă li se aplică automat, dacă nu au activitatea suspendată la data de 31 decembrie 2025.
Cine trebuie să plătească
Taxa este datorată de toți operatorii economici, indiferent de mărime:
-
societăți comerciale,
-
ONG-uri,
-
PFA, II, IF,
-
cabinete medicale,
-
birouri ale profesiilor liberale,
care desfășoară activități comerciale, de producție sau prestări servicii – fie la sediu, puncte de lucru, piețe, târguri sau la beneficiari.
CITEȘTE ȘI. DEZVĂLUIRI care ard la buzunare: camerele de pe DN 73 dau amenzi nu doar pentru rovinietă, ci și pentru NEPURTAREA CENTURII!
Cine este scutit
Sunt scutiți doar operatorii economici care pot face dovada că firma este inactivă, prin documente precum:
-
certificat ORC de activitate suspendată,
-
situații financiare relevante,
-
alte acte justificative.
Pentru ce se folosesc banii
Potrivit hotărârii, sumele colectate ar urma să fie folosite pentru:
-
funcționarea sistemului de înștiințare–alarmare al municipiului Câmpulung,
-
achiziția de materiale și obiecte de inventar,
-
reparații la utilaje și instalații de protecție civilă,
-
constituirea unui fond de rezervă pentru situații de urgență.
CITEȘTE ȘI. Cozi uriașe la primăria Câmpulung, după majorarea impozitelor cu 100%, la auto și proprietăți. Alții au aprins spiritele în online și amenință că vor scoate banii din buzunare la sfârșitul anului 2026
Problema: lipsa transparenței
Deși legală din punct de vedere procedural, introducerea acestei taxe ridică serioase semne de întrebare privind transparența administrației locale. Mulți antreprenori afirmă că nu au fost informați, nu au primit notificări clare și nu au fost consultați înainte de adoptarea hotărârii.
Pentru micii comercianți, PFA-uri sau cabinete individuale, 100 de lei în plus pe an nu este o sumă neglijabilă, mai ales într-un context economic deja dificil.
O taxă mică, dar „invizibilă”
Nu valoarea în sine este cea care provoacă nemulțumire, ci modul discret în care această taxă a fost introdusă. Fără campanii de informare, fără explicații publice clare, fără dezbateri, taxa riscă să fie percepută ca o obligație „strecurată” pe tăcute în sarcina mediului privat.
În lipsa unei comunicări oneste, administrația locală riscă să piardă nu doar încrederea antreprenorilor, ci și sprijinul unei părți importante a comunității locale.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.



