Tragedie într-o familie. Și-a lovit copilul cu ATV-ul, a fugit de la locul faptei. Cel mai grav că a fost găsit în neregulă rău, omul. Un accident rutier s-a produs miercuri seară, 5 martie 2025, pe strada Turcești din municipiul Pitești.
CITEȘTE ȘI. O mare bancă din Argeș se închide la 11 martie 2025. Ce se întâmplă cu banii clienții
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat că un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Pitești, ar fi pierdut controlul motociclului pe care îl conducea, ceea ce a dus la răsturnarea vehiculului și provocând vătămarea corporală ușoară a fiului său, în vârstă de 7 ani, care era pasager.
Totodată polițiștii au stabilit că motociclul nu era înmatriculat. Mai mult, conducătorul vehiculului a părăsit locul accidentului și a fost găsit ulterior la domiciliul său.
CITEȘTE ȘI. Vestea zilei. Când vom circula pe autostrada Pitești-Sibiu? Dar prin primul tunel din Autostrada Sibiu – Pitești?
Testat cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de peste 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tragedie într-o familie. Și-a lovit copilul cu ATV-ul, a fugit de la locul faptei. Cel mai grav că a fost găsit în neregulă rău, omul
Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
CITEȘTE ȘI. Nebunieee în trafic pe DN 73. Câte semafoare sunt de la Podu Dâmboviței până în Valea Mare Pravăț spre Câmpulung Muscel
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub supraveghere Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
sursa – foto – Info Trafic Pitești
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.