30.1 C
Campulung Muscel
miercuri, 23 iulie, 2025

Trenul pericol public pe calea ferată din Argeș. Pe unde a trecut a împrăștiat scântei de s-au produs șase focare de incendii de vegetație

Alte Știri

Trenul pericol public pe calea ferată din Argeș. Pe unde a trecut a împrăștiat scântei de s-au produs șase focare de incendii de vegetație.

Polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Golești, din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au intervenit astăzi, 6 iulie. Asta după ce s-au autosesizat cu privire la un incident produs pe secția de cale ferată, între stațiile Clucereasa și Ștefănești.

CITEȘTE ȘI. Se topește asfaltul în Argeș. COD ROȘU. S-au impus restricții de circulație pe mai multe drumuri județene de la noi!

Aceștia au observat că un tren de marfă circula cu o roată înfrânată, generând scântei. Toate acestea au provocat mai multe incendii de vegetație pe traseu. Imediat, polițiștii au alertat echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și au luat legătura cu personalul feroviar de serviciu, precum și cu mecanicul locomotivei, reușind oprirea în siguranță a trenului, în stația Ștefănești.

În zona kilometrilor feroviari 123 – 120, au fost lichidate 6 focare de incendii de vegetație, de către polițiști cu sprijinul pompierilor.

CITEȚTE ȘI. ADIO, trenuri pe aceste rute. S-au anulat toate de la Pitești. Argeșul nu mai e prima locomotivă în România!

Circulația feroviară nu a fost afectată, iar întreaga zonă este monitorizată în continuare de polițiști și echipajele ISU pentru prevenirea reaprinderii incendiilor și siguranța traficului feroviar.

CITEȘTE ȘI. Jihad în trafic de la Câmpulung Muscel până la Rucăr. Câte semafoare sunt? Dar până la Brașov?

Acțiunea a prevenit producerea unor incendii de vegetație care se puteau propaga către trenurile agricole din zonă, fiind evitată producerea unor pagube materiale semnificative.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Minor dispărut la heleșteu. Eforturi supraomenești pentru a fi readus la viață, de către cadrele medicale!

Minor dispărut la heleșteu. Eforturi supraomenești pentru a fi readus la viață, de către cadrele medicale! S-a format o...

Alte știri din aceeași categorie