11.1 C
Campulung Muscel
marți, 21 octombrie, 2025

Tricolor, emoție și onoare: Câmpulung Muscel se înclină în fața eroilor. Ceremonii militare și activități spectaculoase pentru copii!

Alte Știri

Tricolor, emoție și onoare: Câmpulung Muscel se înclină în fața eroilor. Ceremonii militare și activități spectaculoase pentru copii!

Municipiul Câmpulung se pregătește să celebreze Ziua Armatei Române, printr-o serie de ceremonii și activități speciale organizate în data de 25 octombrie 2025.

Evenimentele vor debuta la Monumentul Eroilor din Piața Jurământului, începând cu ora 10:30, unde va avea loc o ceremonie militară și religioasă, urmată de depunerea de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor căzuți pentru apărarea patriei.

CITEȘTE ȘI. Aloooo, 112. Ambulanța chemată de urgență. I s-a făcut rău în primăria Câmpulung

Manifestările vor continua la Mausoleul Mateiaș, în comuna Valea Mare-Pravăț, unde, de la ora 12:30, se va desfășura o nouă ceremonie solemnă, cu același caracter militar și religios, în cinstea eroilor din Primul Război Mondial.

În paralel, între orele 10:30 și 14:30, Grădina Publică „Merci” din Câmpulung va găzdui o serie de activități dedicate copiilor. Micuții vor putea vedea echipamente și materiale de alpinism, dar și să experimenteze o tiroliană amenajată special pentru ei, sub supravegherea atentă a militarilor.

CITEȘTE ȘI. E pe bune. Se construiește creșă la Câmpulung Muscel. Prima din istoria orașului, ridicată de la zero. Cum va arăta la final!

Prin aceste manifestări, autoritățile locale și instituțiile militare din zonă își propun să aducă un omagiu celor care au servit țara, dar și să apropie tinerii de valorile patriotice și de spiritul armatei române.

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

Deratizare și dezinsecție în Câmpulung Muscel: acțiuni ample începând cu 30 octombrie

Deratizare și dezinsecție în Câmpulung Muscel: acțiuni ample începând cu 30 octombrie. Primăria Municipiului Câmpulung anunță demararea unei ample...

Alte știri din aceeași categorie