6.7 C
Campulung Muscel
vineri, 21 noiembrie, 2025

Ultimă oră. Crimă în timpul muncii. Taximetrist înjunghiat mortal de client pe traseu, în Argeș!

Alte Știri

Ultimă oră. Crimă în timpul muncii. Taximetrist înjunghiat mortal de client pe traseu, în Argeș! Nenorocirea s-a petrecut pe raza localității Mioveni. Mai precis pe podul nou inaugurat. Clientul ar fi un tânăr de 20 ani din Conțești care și-a uitat haina cu documentele în mașina taximetristului.

În această seară, în jurul orei 21:45, polițiștii din Mioveni au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 60 de ani, din Albota, taximetrist ar fi fost înjunghiat.

De îndată polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu echipajele medicale, bărbatul fiind găsit inconștient, aspectele sesizate fiind confirmate.

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, din nefericire bărbatul a fost declarat decedat.

Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru stabilirea împrejurărilor săvârșirii faptei.

Totodată, au fost mobilizate efective importante din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș în zona săvârșirii faptei, pentru luarea măsurilor legale ce se impun în vederea strângerii probelor și efectuarea de verificări pentru identificarea și depistarea persoanelor implicate, a transmis IPJ Argeș.

stire în curs de actualizare

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

Această clădire de lângă Bulevardul Pardon, a fost la un pas de demolare la primul cutremur! Cei care s-au lăcomit să o cumpere, au...

Această clădire de lângă Bulevardul Pardon, a fost la un pas de demolare la primul cutremur! Cei care s-au...

Alte știri din aceeași categorie