9.4 C
Campulung Muscel
duminică, 26 octombrie, 2025

Vești bune de ultimă oră, de la primarul Cătălin Turturică!

Alte Știri

,,Și în acest an se va sărbători ”Ziua Comunei Bălilești – Ediția a XIII-a”, conform calendarului stabilit, respectiv în prima duminică din luna octombrie (07.10.2018). Programul va fi supus aprobării Consiliului Local Bălilești în următoarea ședință, urmând a fi adus ulterior la cunoștința publică. Cu stimă! Primar, Victor-Cătălin TURTURICĂ”. Chiar dacă la începutul anului edilul localității Bălilești, Cătălin Turturică a declarat că 2018 este anul Muncii, se pare că localnicii au nevoie și de distracție. Contactat telefonic de redactorii Ziarului din Muscel, primarul Cătălin Turturică a declarat că ,,una-i una, alta-i alta”, cum investițiile își urmează cursul firesc, fiind multe pentru dezvoltarea localității, nu avea cum să nu organizeze ziua comunei care a devenit o tradiție locală. Edilul a mai declarat pentru Ziarul din Muscel că mai pregătește și multe surprize pentru cei care doresc să petreacă la evenimentul organizat de primărie și Consiliu Local.]]>

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie