3 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 6 decembrie, 2025

VIDEO. Biserica Sfântul Nicolae, din nou în lumina orașului, Câmpulung Muscel la hramul de iarnă

Alte Știri

Biserica Sfântul Nicolae, din nou în lumina orașului, Câmpulung Muscel la hramul de iarnă.

Hramul Bisericii Sfântul Nicolae din centrul municipiului Câmpulung Muscel a adunat astăzi un număr impresionant de credincioși. Lăcașul de cult a fost arhiplin, iar oamenii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a participa la slujba dedicată sfântului ocrotitor.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Târg de Crăciun pe sărăcie la Câmpulung Muscel. Jumătate din căsuțe goale. Cu ce produse au venit comercianții?

Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu rugăciuni, lumânări aprinse și emoție vizibilă în rândul participanților. Mulți dintre cei prezenți au spus că vin an de an la acest hram, însă ediția de anul acesta a atras un număr mult mai mare de oameni, mai ales după lucrările recente de restaurare ale bisericii.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ziarul din Muscel (@ziaruldinmuscel)

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, iar curtea bisericii s-a dovedit neîncăpătoare, credincioșii stând și în exterior pentru a putea participa.

CITEȘTE ȘI. Programul spectacolelor din piața primăriei, la Târgul de Crăciun. S-au anunțat seri de poveste, cu artiști îndrăgiți și momente unice care unesc în spiritul sărbătorilor de iarnă

Evenimentul a demonstrat încă o dată importanța pe care Biserica Sfântul Nicolae – Popa Savu o are în viața comunității câmpulungene. Biserica poartă ca ocrotitor pe Sfântul Nicolae, alături de al doilea hram – Buna Vestire.

Ziua hramului principal este sărbătorită pe 6 decembrie, datum tradițional legat de Sfântul Nicolae. Lăcașul actual a fost construit între 1860 şi 1868, la inițiativa enoriașilor și altor credincioși, în vremea mitropolitului Nifon al II-lea.

CITEȘTE ȘI. Jidova, perla romană a Argeșului, intră în cel mai amplu proces de restaurare din ultimul secol

Se crede că biserica actuală este a treia construcție pe același loc: prima ar data din jurul anului 1450, fiind ridicată de un preot numit Savu — de aici și denumirea populară “Popa Savu”.  În 2024 biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi reabilitare, iar la 26 mai 2024 a avut loc ceremonia de resfințire — un moment important pentru comunitatea locală.

Noile reguli pentru temele elevilor: limite de timp și fără teme în vacanțe pentru cei mici

Biserica este una dintre cele mai vechi și reprezentative din oraș, cu semnificaţie istorică și spirituală, reflectând continuitatea comunității creștine din Câmpulung de secole.

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

Sărbătoarea s-a terminat cu amendă: familie surprinsă gătind porcul pe marginea DN 73, pe raza localității Câmpulung Muscel!

Sărbătoarea s-a terminat cu amendă: familie surprinsă gătind porcul pe marginea DN 73, pe raza localității Câmpulung Muscel! De Sfântul...

Alte știri din aceeași categorie