Descoperiţi MINUNEA din ouăle roșii, vopsite cu ocazia SĂRBĂTORILOR PASCALE!

Descoperiţi MINUNEA din ouăle roșii, vopsite cu ocazia SĂRBĂTORILOR PASCALE!

Într-o carte veche scrisă, de cineva înaintea primului război mondial, am descoperit lucruri pe care eu pesonal, nu le ştiam şi anume cum se transformă gălbenuşul unui ou vopsit cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi de aceea am hotărât să le fac cunoscute şi celor care sunt în căutarea unor astfel de informaţii, mai mult ezoterice, să le spun aşa.

Ouăle se vopsesc în vinerea mare, a Sfintei Sărbători Pascale şi este bine să opreşti câte un ou în fiecare an, iar peste şapte ani trebuie spart şi gălbenuşul va arăta precum piatra de rubin şi mai mult decât atât va purta şi noroc.

Iată alte simboluri şi legende legate de ouăle vopsite!

Încă de la începuturile omenirii, oul a fost considerat, datorită formei sale, un simbol al pământului. Graţie asocierii lui evidente cu începuturile vieţii, oul a stat la baza multor mituri legate de creaţia lumii. Simbol al fertilităţii, renaşterii şi ciclului vieţii, el s-a impus de la sine drept o componentă importantă a sărbătorilor primăverii, încă din vremurile precreştine. Babilonienii vedeau în ou un simbol sacru. Potrivit mitologiei lor, zeiţa Astarte îşi făcuse apariţia în lume dintr-un ou uriaş, căzut din ceruri în fluviul Eufrat. Unii istorici fac o legătură între numele zeiţei babiloniene cu Estera, o zeiţă saxonă sau nord-europeană, celebrată în perioada primăverii şi „Easter”, denumirea Paştelui, în limba engleză.

Conceptul oului sacru din Babilon s-a răspândit în numeroase regiuni ale lumii. În cosmogonia străvechilor perşi, soarele, luna şi pământul s-au ivit în noaptea haosului dintr-un ou primordial.

În Egiptul antic, într-un mit asemănator, soarele a venit pe lume dintr-un ou. În Roma antică, oul sfânt preceda procesiunile, desfăşurate în onoarea zeiţei mamă. De asemenea, oul era o componentă esenţială a misterelor lui Bacchus.

Druizii şi-au însuşit imaginea oului, drept emblema lor sacră. În mitologia hindusă, Brahma a creat bolta cerească din coaja unui ou şi Pământul din conţinutul acestuia.

În întreaga Europă, dar şi în Asia, ouăle erau colorate în vederea unor festivităţi religioase importante. În nordul Europei, ouăle, simboluri ale fertilităţii, erau utilizate în ritualuri de întărire a unei femei, în scopul purtării cu succes a sarcinii. Oul joacă un rol important şi în Paştele evreiesc, ocazie cu care, este amplasat pe o tavă specială, semnificând pierderea şi sacrificiul. În China, ouăle roşii sunt dăruite la o lună după naşterea unui copil, cu prilejul unei „petreceri a oului sau ghimberului”,  încă o altă exemplificare a simbolismului oului, legat de fertilitate şi ivirea unei noi vieţi. Ouăle colorate, în general, cele roşii, în particular, îşi au originea în vremurile străvechi din Europa şi Asia, când anul nou era celebrat cu ocazia echinocţiului de primăvară. Dacă, odată cu trecerea timpului, europenii au ajuns să sărbătorească noul an în preajma solstiţiului de iarnă, multe popoare asiatice au păstrat tradiţia de a-l marca în perioada solstiţiului solar, ocazie cu care exista obiceiul de a se dărui ouă multicolore. De altfel, în unele zone din Rusia, există încă tradiţia de a se face cadou ouă colorate, chiar şi cu ocazia anului nou, din perioada iernii.

În creştinism, ouăle simbolizează stânca, care închidea mormântului lui Iisus, dar şi Învierea şi reînnoirea vieţii prilejuită de înlăturarea acesteia, de către îngerul Domnului. Culoarea roşie semnifică sângele vărsat de Christos, pentru lumea reprezentată sub forma oului şi mântuirea adusă omenirii, odată cu acest eveniment. Însuşi oul este un simbol al Învierii, întrucât, în el sălăşuieşte o nouă viaţă, gata să iasă la iveală. Potrivit unei legende răspândite în Europa Centrala, Maria Magdalena, sosită la Roma, pentru a predica Evanghelia, i-a dăruit împăratului Tiberius un ou roşu, a cărui culoare simboliza sângele vărsat de Iisus, dar şi bucuria prilejuită de Învierea Lui. Într-o altă variantă a acestei legende, Maria Magdalena l-a salutat pe împăratul Romei, cu cuvintele „Christos a Înviat!”, iar acesta, după ce i-a arătat câteva ouă de  la masa sa, i-a replicat : „Dacă Christos ar fi înviat, aceste ouă ar trebui să fie roşii”. După acest răspuns neîncrezător, ouăle s-au colorat într-o clipită, în roşu. O povestire anonimă românească istoriseşte că, Maria Magdalena a vindecat orbirea soţiei împăratului roman, atingându-i ochii cu ouă roşii, vopsite în amintirea Învierii Lui Iisus. Într-o altă povestire tradiţională europeană, se spune că atunci când creştinii au susţinut că Iisus va învia din morţi, evreii au replicat că aşa ceva se va întâmpla doar atunci când o gaină va face oua roșii. Odată cu învierea Domnului, toate găinile au slobozit ouă roşii, confirmând adevărul credinţei creştine. De aici, a apărut obiceiul sârbesc, ca cel dintâi ou pentru Paşte să fie colorat în roşu şi numit „oul gospodarului”,  fiind păstrat până la Paştele din următorul an. În folclorul românesc, se povesteşte că Maica Domnului adusese un coş cu ouă, la poalele crucii, pentru a-i îmbuna pe cei care îi chinuiau Fiul răstignit.

În loc să fie înduplecaţi de gestul acesta, soldaţii romani i-au dat să bea însetatului Iisus oţet amestecat cu zeamă de urzici. Fapta asta a îndurerat-o pe Fecioara Maria, care a lăsat coşul sub cruce şi a început să plângă amarnic. În timpul acesta, sângele scurs din trupul Lui Iisus s-a prelins peste ouă, colorându-le pe toate în roşu. Domnul Iisus a zis atunci: „Să faceţi de acum înainte ouă roşii şi împestriţate, care să amintească de răstignirea Mea, de astăzi”. După învierea Domnului, Maica Domnului a fost cea dintâi care a colorat ouă în roşu şi le-a dăruit oamenilor zicându-le „Hristos a Înviat!”.

O legendă populară românescă spune că, după ce Maica Domnului L-a născut pe Isus, jidovii au încercat să îi captureze pe cei doi. În timp ce alerga cu Pruncul în braţe, Fecioara Maria a aruncat în urma ei ouă roşii, a căror frumuseţe i-a fermecat pe urmăritori. Prigonitorii au cules ouăle şi au încremenit în admiraţia lor, iar Maica Domnului a reuşit să scape de ei. O frumoasă poveste anonimă istoriseşte că, atunci când îngerul Domnului s-a pogorât la mormântul Lui Iisus, pentru a răsturna stânca ce Îl acoperea, soldaţii romani au vrut să arunce în el cu pietre, pe care le pregătiseră dinainte, pentru a-i alunga pe credincioşii creştini.

Când şi-au băgat, însă, mâinile în sân, pentru a scoate pietrele, acesteau s-au prefăcut în ouă roşii, iar ei, trupurile lor, s-au transformat în stânci. Într-o altă legendă românească, se spune că, după înmormântarea lui Iisus, căpeteniile şi preoţii evrei s-au adunat la un ospăţ pentru a se veseli, având pe masă o ciorbă de cocoş şi multe ouă fierte.

La un moment dat, unul dintre meseni a amintit că Christos spusese că va învia la trei zile după moarte. La aceste cuvinte, unul dintre mai marii evreilor a prins a râde şi a afirmat în bătaie de joc: „Christos va învia, atunci când cocoşul din ciorbă va prinde iar viaţă, iar ouăle astea se vor face roşii”. În câteva clipe, ouăle au căpătat culoarea roşie, iar cocoşul s-a trezit la viaţă, asurzind adunarea cu cântecul lui. Mesenii au dat să o rupă la fuga, dar cocoşul i-a împroşcat cu ciorba fiartă, împestriţându-le feţele. De aici, se spune, în legendă, că evreii îşi rad părul capului, acolo unde au fost opăriţi şi îşi lasă părul să crească, acolo unde nu i-a ajuns opăreala, adică în zona perciunilor.

O altă poveste spune că imediat după învierea lui Christos, o femeie evreică, care ducea pe cap un coş plin cu ouă a fost întâmpinată de un ţăran creştin cu cuvintele „Hristos a Înviat”. Femeia a zis: „Ba nu-i aşa! Că dacă învia, trebuia ca toate ouăle mele albe din coş să se facă roşii”. După ce a rostit aceste cuvinte, femeia a aruncat o privire către ouăle ei şi a văzut, mută de uimire, că toate deveniseră roşii.

About The Author

Related posts