7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

LA MULȚI ANI! 2 Iunie – Personalitatea zilei tale de naștere!

Alte Știri

Prietenii extrem de numeroase, dar care se dovedesc uşor a fi în fapt efemere, deşi par pline de entuziasm sincer, de ambele părţi, niciodată ceilalţi nefiind însă sinceri cu adevărat, căci nativul, tiran atunci când poate să fie, înclinat în ascuns către magie, mister, ocultism şi tot ce este iraţional, dar plin de vraja cunoaşterii, este mult prea autoritar şi intransigent pentru a le fi cu adevărat „simpatic”.
Aveţi o energie dezlănţuită. Sunteţi tot timpul în mişcare, lucraţi, pe scurt, nu vă opriţi niciodată; o adevărată albină! Chiar şi atunci când ceilalţi nu mai reuşesc să se ţină de dumneavoastră sau vă cer să încetiniţi ritmul, vă continuaţi mersul înainte cu acelaşi pas alert. Când sunteţi considerat un excesiv, cu proiecte de prea mari proporţii, dumneavoastră vorbiţi de pasiune, de entuziasm, de înflăcărare şi de nevoia de a vedea totul, de a învăţa totul, de a şti totul despre această lume atât de interesantă. V-aţi dori ca cei apropiaţi să vă înţeleagă motivaţiile, dar acordaţi puţină importanţă felului în care gândesc ceilalţi, cu condiţia să nu vă pună beţe în roate. Ştiţi că aveţi priceperea necesară pentru a vă realiza visele, a vă satisface dorinţele, a vă lărgi orizonturile şi a ajunge pe creste.

Dragoste: Mereu cu gândul în altă parte, vă este greu să daţi o direcţie clară iubirilor dumneavoastră.
Bani/muncă: Cereţi şi vi se va da: iată fraza ce caracterizează cel mai bine situaţia dumneavoastră profesională.#CONITAHOROSCOPISTA

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie