Breaking News

Cu ce partid votați la alegerile parlamentare, din 6 decembrie?

PSD
PNL
USR PLUS
PRO ROMANIA SOCIAL - LIBERALĂ
PMP

Marele Caliopie „împiedică” reabilitarea unui bloc din Capitală?
Marele Caliopie „împiedică” reabilitarea unui bloc din Capitală?

Marele Caliopie „împiedică” reabilitarea unui bloc din Capitală?

Conform reporterilor ştirilor PRO TV, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului este acuzată că blochează consolidarea unui bloc cu bulină roşie din Capitală. „E vitală, altfel murim”, susţin locatarii blocului. Aceştia spun că Arhiepiscopia, care deţine un apartament în imobilul respectiv, întârzie să semneze documentele pentru organizarea licitaţiei de atribuire a lucrărilor. Oamenii se tem că la primul cutremur serios, blocul ar putea cădea şi se tem să mai stea în case. Blocul de pe strada Ştirbei Vodă nr.20 din Bucureşti, construit în 1935, este plin de crăpături şi tencuiala stă să cadă. De altfel, imobilul a fost încadrat în clasa întai de risc seismic. Un locatar spune că se simte în pericol în blocul cu pricina: „Mă simt oarecum stânjenit să stau într-un bloc pe care statul l-a declarat că stă să cadă la primul cutremur. Ce pot sa zic? Doamne ajută!”

„Uitaţi-vă condiţii de bloc în mijlocul Bucureştiului în anul 2015, la Sala Palatului”, mai spune acesta.

Primaria capitalei a inclus blocul, anul acesta, pe lista imobilelor care urmează să fie consolidate. În prima fază, toţi proprietarii au fost de acord. Dar procesul a fost blocat din cauza Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, susţine vicepreşedinta Asociaţiei de Proprietari, care întarzie să semneze convenţia prin care se dă undă verde organizării licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor de consolidare. Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului este proprietarul unui apartament de aproape 130 de metri pătraţi, obţinut prin donaţie. În el nu pare să locuiască nimeni. Locatarii susţin că n-au mai văzut de mult timp pe cineva intrând sau ieşind din apartament. Diana Bota, vicepreşedinte al Asociaţiei de Proprietari: „Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului nu răspunde la telefon. Nu ne răspunde în niciun fel. Nu zice nu, nu zice da. Problema e următoarea: primăria organizează licitaţia până luna viitoare. Dacă nu intrăm în licitaţie, fondurile se pierd.”

Delia Radulescu, proprietar al unui apartament din bloc spune că: „E nepermisă treaba. Nu ştiu ce e în capul lor. Consolidatul e vital că altminteri murim.” Luna trecută, Primăria capitalei a trimis Arhiepiscopiei în scris invitaţia de a se prezenta pentru semnarea convenţiei însă, nu a primit nici un răspuns.

“După semnarea de către ceilalţi proprietari, s-a transmis în scris Arhiepiscopiei invitaţia de a se prezenta, printr-un reprezentant, pentru semnarea convenţiei civile. Adresa a fost transmisă în data de 4 septembrie 2015, până astăzi nu s-a prezentat la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti niciun reprezentant al Arhiepiscopiei.”

Potrivit legii, ca persoană juridică, Arhiepiscopia trebuie să suporte costul lucrărilor de consolidare, pe perioada execuţiei lor. Spre deosebire de persoanele fizice, pentru care finanţarea se asigură de la bugetul de stat, iar banii sunt restituiţi după finalizarea lucrărilor, în termen de 25 de ani. Cum de bugetul Arhiepiscopiei se ocupă mâna dreaptă a lui ÎPS Calinic, marele Caliopie Ichim, cel din urmă, până în prezent nu a făcut nicio declaraţie publică în acest sens. Apartamentul este cel care a fost donat Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului de către o familie din Bucureşti, cu rădăcini în Mărcuş în anul 1996.

 

 

 

About The Author

Related posts