5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Președintele PSD, Liviu Dragnea primit cu entuziasm în Argeș! VIDEO

Alte Știri

Liviu Dragnea, președintele PSD la nivel național și președinte al Camerei Deputaților, a efectuat o vizită în județul Argeș. Împreună cu eurodeputatul Gabriela Zoană, cu președintele PSD Argeș Șerban Valeca, vicepreședinții PSD Argeș Dan Manu și Ion Mînzînă, precum și alături de parlamentari și aleși locali și județeni ai PSD, Liviu Dragnea a făcut o primă oprire la Topoloveni, acolo unde primar este vicepreședintele PSD Argeș Gheorghiță Boțârcă.

Președintele PSD a fost primit cu entuziasm de către cetățenii din orașul de pe Cârcinov, membrii și simpatizanții PSD fiind apoi invitați la o întâlnire în incinta Casei de Cultură a orașului.

“PSD a mărit salarii, a crescut pensiile, a redeschis spitalele închise de alții. Este momentul să ne mobilizăm”, a spus primarul Gheorghiță Boțârcă în deschiderea evenimentului. “Pe 26 este începutul unei serii de alegeri pe trebuie să le câștigăm. Programul de guvernarea a fost lucrat și calculat de către președintele nostru Liviu Dragnea. După 2 ani și 3 luni suntem la 65 % din punct de vedere al îndeplinirii programului de guvernare care a însemnat creșteri de salarii, de pensii, sprijin pentru mediul de afaceri, investiții publice. Trebuie să le le explicăm oamenilor că toate aceste realizări au fost făcute de către acest partid”, a declarat, la rândul său, președintele PSD Argeș Șerban Valeca, vicepreședinte al Senatului României.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie