7.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Primăria Şuici sub lupa DNA! Secretarul şi viceprimarul sunt acuzaţi de înşelăciune!

Alte Știri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MARINESCU CATELUȚA, secretar al Primăriei comunei Șuici, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– înșelăciune,
GĂBRIAN CONSTANTIN și STĂTICĂ ION, viceprimar respectiv inspector în cadrul Primăriei comunei Șuici, județul Argeș, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– complicitate la înșelăciune,
– fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpata Marinescu Cateluța, în calitate de reprezentant al Asociației Crescătorilor de Animale și Producție Vegetală Șuici, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, a folosit documente false, inexacte și incomplete în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, aspecte care au condus la obținerea unui sprijin financiar în valoare de 269.134,88 lei, reprezentând fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și plăți naționale directe complementare din bugetul național.
Concret, inculpata a depus la instituția respectivă un contract de concesiune încheiat în stare de conflict de interese, nul absolut și o adeverință completată în fals, de ceilalți doi inculpați, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că, numărul de animale deținute de asociație, nu avea corespondent în situația reală.
Inculpații au mai fost trimiși în judecată într-un alt dosar penal pentru fapte similare.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 269.134,88 lei, precum și dobânzile și penalitățile datorate până la data efectuării plății integrale a debitului.
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Găbrian Constantin și Stătică Ion, până la concurența sumei de 269.134,88 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ultimele Știri

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani? Codul Rutier...

Alte știri din aceeași categorie