14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Profesorul George Oprescu omagiat la Câmpulung

Alte Știri

Instituția Prefectului – Județul Argeș continuă proiectul privind evocarea personalităților argeșene- «Argeșeni – valori naționale». Astfel, în luna august, va fi evocată personalitatea celui care a fost profesorului George Oprescu (1881-1969), istoric și critic de artă, colecționar fervent, cărturar cu o reputație bine stabilită în perioada interbelică, al cărui nume este strâns legat de întemeierea Institutului de Istorie a Artei fiind și primul director al instituției.

George Oprescu s-a născut pe 27 noiembrie 1881 în Câmpulung Muscel. Copilăria supusă privațiunilor și întunecată de moartea timpurie a mamei nu lăsa să se întrevadă o carieră de succes.

George Oprescu a primit însă suport afectiv și material de la câțiva oameni generoși. Urmează studiile liceale în capitală, unde e găzduit de familia colegului său Constantin Ionescu-Mihăești. Înconjurat de obiecte de artă, tablouri, cărți, mobilier de preț, dobândește un viu simț artistic, pe care și-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de știință și pasionat colecționar de gravuri.

George Oprescu absolvă în 1905 Facultatea de Litere și Filozofie, devenind profesor de franceză la Giurgiu și Turnu Severin, apoi conferențiar la Universitatea din Cluj. Se specializează în Franța, unde îl cunoaște  pe Henri Focillon, cu care va lega o prietenie durabilă.

În deceniile trei și patru  George Oprescu activează în cadrul unor organisme ale Ligii Națiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectuală, cu sediul la Paris (1923-1930), apoi secretar al Comisiei de Litere și Arte (Geneva) până în 1939, când se întoarce definitiv în țară.

În 1931 Nicolae Iorga îl solicită la Universitatea București, unde G. Oprescu va ocupa catedra de istoria artei. În perioada 1932-1942 conduce Muzeul Toma Stelian; va dona acestei instituții multe din lucrările de artă achiziționate în străinătate sau în țară.

Din 1949 până la sfârșitul vieții s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei.

A încetat din viață în august 1969, cu câteva luni înainte de a împlini 88 de ani.

Evenimentul de omagiere a  personalității lui George Oprescu va avea loc miercuri, 30 august a.c., începând cu ora 12.00, la Primăria Municipiului Câmpulung, partenerii tradiționali ai Instituției Prefectului în realizarea acestui proiect fiind: Consiliul Județean Argeș, Biblioteca Județeană «Dinicu Golescu», Muzeul Județean Argeș, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Arges și Primăria Municipiului Câmpulung.

 

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie