12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

1000 de euro a oferit polițiștilor un bărbat ca să scape de dosarul penal

Alte Știri

Astăzi, 10.06.2022, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a unei persoane imediat după ce aceasta a remis suma de 1.000 euro, cu titlu de mită, unor polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

În fapt, la data de 09.06.2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, arătând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani, le-a promis o sumă de bani, pentru a-i determina pe aceștia să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, persoana în cauză le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se înțeleagă, să rezolve dosarul favorabil lui, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal, promițându-le, totodată, și o sumă de bani.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul infracțiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a emis o ordonanță de reținere față de acesta pentru o perioadă de 24 de ore.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie