7.6 C
Campulung Muscel
marți, 14 mai, 2024

20 de ani de dezvoltare regională în Sud – Muntenia

Alte Știri

20 de ani de dezvoltare regională în Sud – Muntenia

La Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Agenția pentru Dezvoltare Sud Muntenia va marca 20 de ani de activitate. La eveniment sunt invitați să participe  membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională de la înființare și până în prezent, partenerii și beneficiarii de fonduri, parlamentari din Regiunea Sud Muntenia, precum și reprezentanți ai administrațiilor publice centrale, județene și locale.

Înființată în 1999, la iniţiativa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, ADR Sud Muntenia are ca principal scop sprijinirea  dezvoltării durabile a regiunii şi de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale locuitorilor ei, în cele șapte județe din componență, respectiv Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Teleorman și Prahova.

Alături de Agenție, s-a aflat întotdeauna și Consiliul pentru Dezvoltare Regională, a cărui președinție aparține în prezent județului Argeș, care este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit şi funcționând  pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

În activitatea sa, ADR Sud Muntenia s-a implicat în implementarea a peste 1.600 de proiecte, ce au fost derulate prin 13 programe de preaderare – PHARE şi alte programe naţionale şi 2 programe postaderare – POR şi POS CCE, proiecte ce au reuşit să acopere întreaga gamă de activităţi din sectorul social şi din cel economic: infrastructura rutieră, urbană, turistică, patrimoniul cultural, dezvoltarea sectorului privat, proiecte de dezvoltare a resurselor umane şi, nu în ultimul rând, de dezvoltare a serviciilor sociale şi medicale.

Potrivit directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, din datele statistice aferente contractelor de finanțate semnate până în luna februarie a acestui an, în județul Argeș, în decursul celor 20 de ani de la înființarea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia,  prin intermediul și cu sprijinul Agenției, s-au finanțat 470 de proiecte, cu o valoare totală de 352 mililoane de euro. Finalizarea acestor proiecte a avut ca rezultate următoarele:

·       2.599 de locuri de muncă noi;

·       9 clădiri construite;

·       96 de clădiri reabilitate/extinse/modernizate;

·       2 ambulatorii;

·       37 de scoli/licee reabilitate/extinse/dotate;

·       30 de km de drumuri județene modernizate/reabilitate;

·       80 km de drumuri orășenesti modernizate/reabilitate;

·       301 IMM-uri finanțate;

·       15.000 echipamente/dotări;

·       176 de studii, strategii, soft-uri;

·       88 de unități mobile ISU;

·       13 min. (urban), 27 min. (rural) timpul de intervenție în situații de urgență;

·       4 clădiri istorice/monumente/lăcașe de cult renovate;

·       20.000 de turiști vizitatori ai acestora;

·       3.600 de persoane instruite în 79 de programe;

·       8.600 de elevi beneficiari de școli renovate/dotate/extinse;

·       100.000 de persoane beneficiare de servicii sociale;

·       20 de ha de spațiu verde.

Ultimele Știri

Câți ani primești pușcărie dacă umbli băut sau drogat la volan! Cât timp nu mai poți conduce! Adio, pedepse mici!

Câți ani primești pușcărie dacă umbli băut sau drogat la volan! Cât timp nu mai poți conduce! Adio, pedepse...

Alte știri din aceeași categorie