9.4 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

96 de permise de conducere reţinute de poliţiştii argeşeni!

Alte Știri

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2016.

În perioada 29 iulie – 7 august a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a acţionat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Astfel zilnic peste 290 de poliţişti au fost în teren.

La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

În urma activităţilor, au fost constatate 164 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 23 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 117 de persoane, iar faţă de patru dintre acestea au fost luate măsuri preventive.

De asemenea, au fost aplicate 1434 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 415.232 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 43.015 lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 1103 sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 2 pentru consum de alcool şi 249 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 96 de permise de conducere, dintre care 8 pentru consum de alcool şi 38 pentru viteză. Au fost retrase şi 49 de certificate de înmatriculare.

]]>

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie