Icoana Maicii Domnului de la Nămăiești înveșmântată în flori!

Alte Știri

Icoana Maicii Domnului de la Nămăiești înveșmântată în flori! Sâmbătă, 21 noiembrie a fost hramul Mânăstirii Nămăieşti – de sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

Credincioşi din multe colţuri ale ţări au venit cu maşinile personale, pentru a se ruga la icoana Maicii Sfinte şi pentru a se bucura de frumuseţea locului.

Slujba a avut loc în curtea bisericii păstrându-se toate măsurile de protecție impuse de pandemie, după care credincioșii s-au putut ruga în fața icoanei făcătoare de minuni care a fost îmbrăcată în trandafiri şi alte flori specifice sezonului, ca semn de sărbătoare, păstrând distanțarea fizică.

Chiar dacă a nins cei care au participat la slujbă au îndurat frigul de afară în semn de recunoștință pentru ajutorul primit în urma rugăciunilor adresate în fața Icoanei Maicii Sfinte de-a lungul timpului.

Ultimele Știri

Generalul din Pitești care a ajuns să conducă primul Corp Multinațional NATO din sud-estul Europei. Mesaj puternic la primirea titlului de Cetățean de Onoare...

Un destin militar început la Pitești, construit în peste patru decenii de carieră și continuat în unele dintre cele...

Alte știri din aceeași categorie