15.4 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

Ședință la ora 17.00. 3 puncte introduse pe ultima sută de metri

Alte Știri

Ședință extraordinară la ora 17.00. 3 puncte introduse pe ultima sută de metri. Proiect de hotărâre cu privire la prelungirea duratei contractelor de închiriere și stabilirea nivelului chiriilor lunare pentru locuințele ANL aflate în administrarea municipiului Câmpulung.

Un alt proiect face referire la aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții – Studiu de fezabilitate extindere rețea de distribuție gaze naturale în municipiul Câmpulung. Cel de-al treilea proiect face referire la aprobarea Acordului de Parteneriat și depunerea proiectului ,,Rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în zona Muscel” în Programul Operațional Infrastructură Mare.

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea numărului şi cuantumului burselor școlare ce se vor acorda din bugetul local al municipiului Câmpulung elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021;

Proiect de hotărâre cu privire la completarea Anexei la Hotărârea nr. 128/28.10.2020 a Consiliului Local al municipiului Câmpulung, poziția 10;

Proiect de hotărâre cu privire la completarea organigramei și statului de funcții ale aparatului de specialitate;

Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului local al municipiului Câmpulung pe anul 2020;

Proiect de hotărâre cu privire la acordarea avizului favorabil pentru înființarea Centrului National Olimpic pentru Pregătirea Juniorilor – atletism (CNOPJ) în cadrul Liceului cu Program Sportiv Câmpulung.

Ultimele Știri

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă. Rețeta are succes în fiecare an. A...

Alte știri din aceeași categorie