10.2 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Salariații pot solicita angajatorului până la 1500 lei! Iată pentru ce…

Alte Știri

O lege intrată în vigoare anul trecut face referire la faptul că salariații pot solicita angajatorului până la 1500 lei pentru acoperirea costurilor cu unităţile de educaţie timpurie în care sunt înscrişi unul sau mai mulţi copii. Sumele oferite vor putea fi deduse de către firme din impozitul pe profit.

Prin Legea nr. 239/2020 care a modificat Codul Fiscal, au fost introduse unele facilităţi fiscale pentru angajatorii care efectuează cheltuieli cu educaţia timpurie, dar şi pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, învățământului dual preuniversitar și universitar.

Conform unui ghid elaborat de ANAF, companiile care efectuează cheltuieli cu educaţia timpurie scad aceste costuri din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil al salariatului. În cazul în care suma depăşeşte impozitul pe profit datorat, diferenţa va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reţinut de companie, din TVA-ul sau accizele datorate.

Specialişti ai EY România au explicat, într-o conferinţă de fiscalitate organizată în ianuarie de avocatnet.ro, că suma maximă de 1.500 lei/lună per copil de angajat poate fi folosită pentru deducerea impozitului pe profit doar dacă salariatul are cheltuieli. Mai exact, doar dacă salariatul plăteşte lunar o sumă de bani, indiferent de sumă şi indiferent dacă este vorba de creşă/grădiniţă de stat sau privată, pentru copilul/copiii său/săi, angajatorul poate să îi ofere o sumă de bani pentru acoperirea acestor costuri, însă în limita a 1.500 lei pe lună per copil de salariat.

Angajatorii trebuie să mai ştie că această prevedere a Legii 239 poate fi acordată salariaţilor al cărui copil nu a împlinit încă vârsta de şapte ani. După vârsta de şapte ani a copilului, aceste cheltuieli nu mai sunt deductibile, informează avocatnet.ro

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie