19.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

VIDEO. În ziua de Florii la una dintre cele mai frumoase mânăstiri din județul Argeș

Alte Știri

În ziua de Florii la una dintre cele mai frumoase mânăstiri din județul Argeș. Biserica a fost luată cu asalt de zeci de credincioși. Pentru că a fost neîncăpătoare pentru aceștia, mulți au stat și în curte chiar dacă afară a plouat torențial

Frumusețea mânăstirii Aninoasa este una aparte. Dacă apuci să îi treci pragul o singură dată, cu siguranță vei reveni, ori de câte ori vei prinde ocazia.

Monument istoric și de arhitectură, mânăstirea Aninoasa se prezintă ca un ansamblu arhitectonic de tradiiție brâncovenească, având o incintă dreptunghiulară prevăzută cu un turn-clopotniță, chilii și paraclis.

Numele mânăstirii și al localității se trage de la pădurile de arini (anini), care se întindeau odinioară pe colinele din împrejurimi. Așezată la o distanță de aproape douăzeci de kilometri de Câmpulung și la treizeci de kilometri de Curtea de Arges, mânăstirea este însuflețită de o obște de maici. Biserica acesteia este închinată Sfântului Ierarh Nicolae, iar paraclisul cel vechi este închinat Sfintilor Mucenici Gheorghe si Dimitrie.

Ultimele Știri

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 – Pitești – Mioveni!

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 - Pitești - Mioveni! Compania Națională de Administrare a...

Alte știri din aceeași categorie