Ce mai Prefectă are Argeșul, măcar în poze!

Alte Știri

Proiectul Federației Județene de Tineret Argeș a marcat Ziua Națională a Tineretului. Au fost mai mulți tineri care au mers în instituții importante din județ. Cătălina Maria Dinu a fost selectată pentru a fi “Prefect pentru o zi”

„După ce am făcut cunoștință, a mers în instituție și i-a cunoscut pe oamenii care lucrează la fiecare serviciu. Colegii mei i-au explicat cu ce se ocupă și cum se derulează lucrurile pe fiecare palier în așa fel încât ea să aibă o imagine de ansamblu a întregii activități.

Eu îi doresc mult succes! Este o tânără hotărâtă și ambițioasă. Este decisă să devină un arhitect. Mi-a arătat o parte din lucrările ei. Vă mărturisesc că sunt impresionat și îi țin pumnii. Pentru Cătălina urmează două examene importante, bacalureatul și admiterea la facultate, a declarat prefectul Radu Perianu.

De asemenea, a participat la o ședință tehnică la Universitatea din Pitești, întâlnire la care au fost stabilite detaliile unui eveniment ce va fi organizat pe data de 9 Mai cu ocazia Zilei Europei.

Funcționarea Cancelariei Prefectului, dar și partea de comunicare au fost lucruri cu care a luat contact.

„A fost o experiență interesantă! M-aș bucura ca în instituții să existe o deschidere mai mare față de tineri. Să li se dea o șansă atunci când își termină studiile. Să fie învățați, consiliați și apoi evaluați. Nu li se poate cere experiență de pe băncile școlii”, a spus Cătălina Maria Dinu.

 

Ultimele Știri

Recidivă la volan fără permis! Bărbat plasat în arest la domiciliu după mai multe abateri

Recidivă la volan fără permis! Bărbat plasat în arest la domiciliu după mai multe abateri. Un bărbat de 59 de...

Alte știri din aceeași categorie