14.6 C
Campulung Muscel
joi, 21 august, 2025

S-a declanșat urgia într-o stațiune de pe litoralul românesc

Alte Știri

Furtuna de la malul mării a făcut prăpăd în stațiunea Vama Veche. Vântul puternic a pus la pământ umbrelele de pe plajă, iar valurile extrem de mari au luat pe sus șezlongurile. Și în Constanța, mai multe străzi sunt inundate după ploaia abundentă din ultimele ore. Alerta continuă cu un cod portocaliu de ploi abundente.

„În această dimineață am venit pe plajă și am căutat vara: nici urmă de vară, aș putea spune că avem o toamnă veritabilă, o toamnă de mijlocul lui noiembrie mai degrabă, decât de un început de septembrie.

Sunt puțin peste 20 de grade, bate vântul cu putere la malul mării. Tocmai din cauza aceasta, autoritățile portuare au decis să suspende toate manevrele de intrare în porturile de la Marea Neagră, intrare și ieșire, dar și operațiunile de încărcare și descărcare, pentru că există riscul unor accidente pe plajă.

Nici vorbă de soare sau de turiștii care veneau altădată să facă plajă. Nu se poate face acest lucru, pentru că bate foarte tare vântul și plouă. De altfel, mai multe străzi din oraș au fost inundate, iar pompierii intervin și la această oră pentru scoaterea apei din diverse subsoluri, de clădiri sau din curțile oamenilor.

Din păcate, nu scăpăm de vremea aceasta nici pe tot parcursul acestei zile va ploua până după orele prânzului iar vântul va continua să sufle cu putere până spre seară de soare, poate de luni încolo să avem parte”, spun turiștii.

Ultimele Știri

Aleșii locali din Câmpulung Muscel au făcut show în ședința de C.L că nu au fost invitați la Sus la munte, la Muscel iar...

Aleșii locali din Câmpulung Muscel au făcut show în ședința de C.L că nu au fost invitați la Sus...

Alte știri din aceeași categorie