11.6 C
Campulung Muscel
joi, 12 martie, 2026

O femeie a fost găsită moartă după o săptămână

Alte Știri

Cadavrul unei femei a fost găsit, miercuri seară, pe un teren din apropierea Centurii Capitalei, în zona localităţii Popeşti-Leordeni, de către un paznic al unui depozit din zonă, care a anunţat Poliţia, informează Antena 3.

Femeia avea în jur de 50 de ani şi ar fi murit cu aproximativ o săptămână înainte să fie găsită, potrivit anchetatorilor, transmite sursa citată. Un paznic al unui depozit din zonă a alertat Poliţia, după descoperirea cadavrului.

„Eram de pază vizavi și a oprit un șofer de TIR pentru probleme personale și a dat peste cadavru într-o groapă, chiar lângă noi. A venit omul, m-a anunțat, că era în trafic, eu am sunat la 112, a venit poliția, salvarea și s-a constatat că e moartă de vreo săptămână. Așa a constatat doctorul”, a spus paznicul.

Ce spune Poliţia „La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 21.47, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe un teren din apropierea DNCB, în zona localităţii Popeşti-Leordeni, a găsit o persoană decedată, posibil femeie”, a anunţat IPJ Ilfov, conform ziare.com.

Potrivit IPJ Ilfov, poliţiştii din Popeşti-Leordeni s-au deplasat la faţa locului și au delimitat zona respectivă. „La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care a confirmat decesul persoanei, precum şi medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea activităţilor din competenţă”, a mai anunţat Poliţia Judeţeană Ilfov.

A fost deschisă o anchetă, iar cercetările continuă pentru a afla identitatea victimei şi ce s-a întâmplat.

 

Ultimele Știri

ALERTĂ în Câmpulung Muscel! Persoane care pretind că sunt de la Primărie merg din ușă în ușă și cer informații despre locatari

ALERTĂ în Câmpulung Muscel! Persoane care pretind că sunt de la Primărie merg din ușă în ușă și cer...

Alte știri din aceeași categorie