9.5 C
Campulung Muscel
duminică, 26 octombrie, 2025

DOLIU. Administratorul public al județului Argeș, răpus de durere

Alte Știri

DOLIU. Administratorul public al județului Argeș, răpus de durere. Cristian Puiu, administratorul public al judeţului Argeș, trece prin momente grele. Mama sa, Paraschiva Puiu, a încetat din viață joi, 28 septembrie, după o lungă suferință.

Trupul neînsufleţit al celei care a fost mamă, soție și bunică exemplară va fi depus vineri, 29 septembrie, după ora 16.00, la Biserica „Sfântul Ioan” din Gura Trivăii (Pitești).

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, în jurul orei 12.00, după cum a transmis familia.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Mama ne este unul dintre cei mai buni și dragi oameni pe care îi avem. Astăzi, o inimă de mamă a încetat să mai bată, iar un suflet bun s-a ridicat la ceruri. Suntem alături de domnul Marius Cristian Puiu, administratorul public al județului, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veșnice a mamei sale. Sincere condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Conducerea Consiliului Județean Argeș

 

(sursa foto: argesenii.ro)

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie