Harta târgurilor săptămânale. În ce localități din județul Argeș se organizează acestea pe frecvență. Unele au tradiție și dețin comori ascunse.
De-a lungul timpului târgurile săptămânale unesc comunitatea dar mai reprezintă și o sursă de promovare a zonei, în fața vizitatorilor – clienți veniți din alte localități din România. Cu cât târgul se desfășoară pe o suprafață cât mai mare, cu atât mai mult este mândria localității respective pusă în joc. De exemplu, în topul târgurilor săptămânale cu suprafață imensă este târgul de la Domnești. Apoi acesta este urmat de cel din Lerești și Ștefan cel Mare.
TÂRGUL SĂPTĂMÂNAL DE LA RUCĂR – se organizează în fiecare duminică din săptămână
Din bătrâni, Târgul Săptămânal și-a desfășurat activitatea la intrarea în Rucăr, lângă parc, pe strada Pieței. Pentru cei care nu știu, acesta funcționează cam ilegal, pe stradă, acel loc nefiind destinat acestei activități.
Acest târg reprezintă o formă tradițională de comerț, cu o structură de vânzare destinată comercializării legumelor, fructelor, furajelor, cerealelor, semințelor produselor artizanale și meșteșugărești, precum și a produselor agroalimentare și industriale.
Târgul Săptămânal din Rucăr funcționează în fiecare duminică de la ora 05.00 – 15.00.
TÂRGUL DIN DOMNEȘTI. Are o vechime de aproape 90 de ani. E opulent. Cel mai mare din România
Târgul săptămânal din Domnești este cel mai mare din județul Argeș. Activitatea lui desfășurându-se pe o suprafață de 2 hectare de teren. Târgul duminical din Domnești a fost înființat la 13 august 1936, la inițiativa locuitorilor prin Petre Ionescu-Muscel, pentru care s-a construit piața comunală.
În acest târg își desfac produsele organizațiile economice și producătorii individuali. Se desfac produse ca: brânzeturi, zarzavaturi, legume, fructe, costume naționale, cusături. Târgul Săptămânal din Domnești funcționează în fiecare duminică de la ora 05.00 – 15.00.
TÂRGUL DIN STÂLPENI unde găsești aproape Orice! E multe rău aici, cum spun piețarii
Târgul săptămânal se organizează la Livezeni, fiind situat pe DN 73. Un drum național care leagă Piteștiul de Câmpulung Muscel. Acest târg care se întinde pe o suprafață destul de mare unde vin producătorii și comercianții a ajuns printre cele mai căutate din județ.
În târgul de la Stâlpeni vin atât producători și comercianți locali din localități din apropiere, precum Mihăești, Schitu Golești, Poienarii de Muscel sau Țițești.
Târgul Săptămânal din Stâlpeni funcționează în fiecare duminică de la ora 05.00 – 15.00.
TÂRGUL DIN CURTEA DE ARGEȘ și-a mutat locația
Târgul de vechituri care are loc la Curtea de Argeș de marți până joi pe strada Râmnicu Vâlcea s-a mutat pe strada Digului, adică în zona în care sunt comercianții de haine, pe marginea râului.
TÂRGUL DIN BRADU este recunoscut pentru diversitate și prețuri imbatabile
Acesta se deschide duminica și este singurul târg din județul Argeș unde se percepe taxă de intrare de câțiva lei. De aici nimeni nu pleacă cu mâna goală pentru că produsele sunt diversificate de la alimente până la haine și mașini.
TÂRGUL DIN ȘTEFAN CEL MARE este unul de mari dimensiuni
În târgul de la Ștefan cel Mare vin atât producători și comercianți locali, cât și din localități din apropiere.
Producătorii agricoli din comună, precum și cei din localitățile învecinate care vin la târg vor beneficia de un spațiu modern pentru comercializarea produselor alimentare, fructelor, legumelor. Târgul săptămânal din Ștefan cel Mare funcționează în fiecare joi de la ora 05.00 – 15.00.
TÂRGUL DIN CETĂȚENI un loc pentru micii producători
Târgul săptămânal de la Cetățeni este unul dintre cele mai apreciate din județul Argeș și atrage zeci de comercianți locali și din zonele limitrofe, precum și clienți numeroși.
Nici nu are cum să fie altfel în condițiile în care tarabele sunt pline de legume, fructe, lactate și produse tradiționale proaspete, dar și haine și alte produse necesare gospodăriilor argeșenilor. Târgul nu doar că facilitează accesul cumpărătorilor la produse autohtone de calitate, dar oferă și un loc sigur și atractiv pentru micii producători să-și vândă marfa. Târgul din Cetățeni funcționează în fiecare joi de la ora 05.00 – 15.00.
TÂRGUL DIN ROCIU unde locuitorii merg cu sfințenie la începutul fiecărei săptămâni
Târgul din Rociu poartă denumirea de Sfânta Ecaterina și poartă o tradiție păstrată de foarte mulți ani. Deși este un târg de mici dimensiuni acesta este deschis în fiecare zi de marți de la ora 07.00 – 09.00.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.