17.4 C
Campulung Muscel
joi, 31 iulie, 2025

Accident rutier. Trafic blocat pe ambele sensuri pe DN 72 A, Stoenești – Târgoviște

Alte Știri

Accident rutier. Trafic blocat pe ambele sensuri pe DN 72 A, Stoenești – Târgoviște. Un autoturism în care se aflau doi ocupanți a ajuns în gard în satul Bădeni, pe strada Principală, din comuna Stoenești.

CITEȘTE ȘI. Accident rutier în fața primăriei din Rucăr. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers

În mașină se aflau în momentul impactului un bărbat și o femeie, care a fost preluată în stare semiconștientă de cadrele SMURD și care au primit îngrijiri medicale suplimentare. Cei doi au fost transportați la spitalul municipal Câmpulung.

La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului din Câmpulung cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Cadrele medicale au preluat persoanele accidentate, bărbatul și femeia și după ce i-au stabilizat i-au transferat la CPU din cadrul spitalului Câmpulung.

Femeia se află în comă.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung. Oamenii legii au demarat cercetările în vederea stabilirii modului în care s-a produs accidentul. Din primele verificări, se par că, șoferul a pierdut controlul asupra vehiculului, și nu l-a mai putut redresa. Nu se știe exact cauza, dacă șoferului i s-a făcut rău la volan sau a fost distras de la condu de altceva.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor reale ale producerii acestui accident rutier.

CITEȘTE ȘI. Smardoi în trafic pe șoselele din trafic, până a dat polițiștii de la Rutieră peste el. S-a terminat cu șmecheria

UPDATE IPJ Argeș. În această dimineață, în juriul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați despre un eveniment rutier, la Stoenești, în cadrul căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 46 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe DN 72A, pe raza comunei Stoenești, având sensul de deplasare dinspre Valea Mare Pravăț către Cetățeni, iar în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul altor preocupări, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, intrând în coliziune cu un podeț din beton.

În urma impactului au suferit leziuni un bărbat de 80 de ani, pasager dreapta față. Precum și o femeie de 81 de ani, pasager spate, ambii fiind transportați la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Argeșul luat la puricat. Descinderi cu mascații la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre ei fiind găsiți în timp ce jucau barbut

Argeșul luat la puricat. Descinderi cu mascații la clanurile Pian și Purcel. Unii dintre ei fiind găsiți în timp...

Alte știri din aceeași categorie