Peste 400 de oameni au participat la „Creștem Comunități”. Ultimul eveniment are loc pe 23 august, la Convivial.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Nebunieeee, hore, sârbe în piața primăriei Câmpulung Muscel, aproape de miezul nopții
În august, grădina Convivial din Câmpulung a fost locul unde arta și dialogul au adus oamenii împreună. Primele două evenimente din proiectul „Creștem Comunități” au strâns peste 400 de participanți de toate vârstele. Cum ar fi – copii, adolescenți, părinți, bunici, artiști și vizitatori – în jurul unor ateliere practice, expoziții, concerte și discuții consistente, de la patrimoniu la egalitate de gen. Atmosfera a arătat că atunci când există un spațiu primitor, oamenii vin, se implică și descoperă că au ceva de spus acolo unde trăiesc.
CITEȘTE ȘI. Provocarea anului 2025 în Câmpulung Muscel. Rockerii dau buluc. Instituția care își deschide porțile GRATIS pentru ei!
Ultimul eveniment „Creștem Comunități” va avea loc sâmbătă, pe 23 august, de la ora 11:00 până târziu în noapte. Acesta aduce o combinație de creativitate, joacă și întâlniri autentice, într-un program pentru toate vârstele.
Programul evenimentului: AICI.
CITEȘTE ȘI. La doar o oră de Câmpulung Muscel, Pitești și două distanță de București, în drum spre Transfăgărășan, Festivalul Tradiții Argeșene își deschide porțile, timp de 2 zile
Ziua începe cu un atelier dedicat celor care vor să reinventeze obiectele din jurul lor: designerul Isabelle Vijiiac susține un atelier de croitorie și reciclare creativă a cămășilor (16+, pe bază de înscriere prealabilă). Participanții vor învăța cum să transforme piese vestimentare vechi în creații originale. Cu o abordare centrată pe sustenabilitate și inovație, Isabelle aduce în grădina Convivial o perspectivă practică și jucăușă asupra modei responsabile.
CITEȘTE ȘI. NEWS de la Vidraru din Argeș. Este golit pentru ca aurul să fie trimis în străinătate, apa vândută în Franța
Pe tot parcursul zilei, vizitatorii pot explora expoziția de instalații și lucrări AR, care reunește creații semnate de Cinty Ionescu, Ioana Nicoară și Sergiu Negulici. În parteneriat cu Asociația Narative, în cadrul proiectului Ne/Re-văzut: Muscel, expoziția găzduiește și lucrarea Playground @ Câmpulung Muscel de Maria Năstase, alături de două lucrări de realitate augmentată realizate de Cinty Ionescu, Laurențiu Bănescu, Alex Bălă și Sergiu Negulici. Este o experiență artistică ce îmbină memoria locului cu mijloace contemporane, deschizând publicului o nouă perspectivă asupra orașului.
CITEȘTE ȘI. Vă era dor de Elena Lasconi? Come back in business, în rol de gazdă inimoasă la festivalul anului de muzică populară
De la ora 14:00, cei mici intră în lumea atelierelor creative – de modelaj în lut, pictat pe plăcuțe ceramice sau de pictură colectivă -, un timp de joacă și descoperire pentru ei, și un răgaz pentru părinți, care pot explora expoziția sau participa la activitățile din program. Printre acestea se află și Cortul Dioramă, o instalație participativă creată de Sergiu Negulici, unde copiii și adulții pot construi decoruri, pot inventa personaje și povești, transformând cortul într-o mică scenă a imaginației lor.
CITEȘTE ȘI. Ați auzit de La Rambla? Turiștii dau buluc la Câmpulung Muscel, pentru Bulevardul Pardon care e identic, cică! Agențiile de turism îi fac lobby!
După-amiaza, de la ora 17:30, programul continuă cu spectacolul de teatru „Hai să râdem cu păpuși”, regizat de Ana Crăciun Lambru. Poveștile cu tâlc – despre un elefănțel curios, un viermișor acrobat și o mică inventatoare – îi poartă pe cei mici într-o călătorie plină de umor și empatie, în care învață despre responsabilitate, curaj și cooperare.
CITEȘTE ȘI. Vedeta, Iuliana Tudor a plecat din inima Câmpulungului Muscel, cu chipul ei într-un tablou. Mega surpriză! Așa-i la Sus la munte, la Muscel!
Seara aduce un moment de respiro și întâlnire autentică: o cină comunitară unde fiecare vine cu ceva pregătit de acasă – un fel de mâncare, o poveste, o rețetă de împărțit. În același timp, atelierul de percuție începe să adune în jur oameni curioși și deschiși să intre în ritm. Ziua se încheie cu muzică, dans și socializare, fără formalități, într-o grădină care își închide programul nu cu aplauze, ci cu prezență.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp