Teribilism pe șoselele din Argeș. Mașină încolăcită pe un stâlp. Șoferul a fost scos de cei de la descarcerare.
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs în comuna Bascov, strada Serelor, unde, un autoturism a intrat într-un stâlp.
Pentru gestionarea situației, la fața locului, au fost alocate următoarele resurse. Și anume o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
CITEȘTE ȘI. Accident rutier. A ieșit cu mașina în decor. A făcut-o zob, pe câmp!
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat în interiorul vehiculului o persoană care nu se putea evacua pe cont propriu. Aceasta a fost extrasă și predată de urgență echipajului SAJ.
A fost vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 39 de ani, conștientă.
La fața locului au fost identificate scurgeri de lichide combustibile, iar colegii noștri au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
CITEȘTE ȘI. Un autobuz a luat foc în stație. Urma să plece în cursă cu zeci de oameni pe traseu!
„În cursul nopții de 5 spre 6 septembrie a.c., polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe str. Depozitelor din municipiul Pitești. În cadrul căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 25 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe str. Depozitelor, circulând din direcția Bascov spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Șoferul intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public situat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
CITEȘTE ȘI. Ultimă oră. Accident rutier în Câmpulung Muscel. Sunt implicate trei mașini
În urma impactului, au suferit leziuni toți cei trei ocupanți ai vehiculului în cauză, respectiv conducătorul auto, de 25 de ani, pasagerul dreapta față, bărbat de 39 de ani, din Rătești, respectiv pasagerul spate, tânăr de 18 ani, din Ștefănești, toți fiind preluați de echipaje medicale și transportați la spital.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul Drugtest, rezultând că nu a consumat alcool și nu se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.
CITEȘTE ȘI. Șoferul unui SUV a ieșit cu mașina în decor. A fost găsit pe marginea drumului cu mașina făcută zob. Polițiștii au demarat cercetările!
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, a transmis IPJ Argeș.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp