Beat și fără frâne! A furat un Range Rover dintr-un cartier l-a abandonat în altul – plimbarea s-a terminat în arest! Individul certat cu legea a furat o mașină din cartierul piteștean Războieni, s-a plimbat cu ea, apoi a abandonat-o în altul. Mai precis în cartierul Trivale. Ca și cum furtul nu ar fi fost de ajuns, bărbatul a comis fapta în timp ce era beat! A ajuns în arest și este acuzat de furt în scop de folosință și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
CITEȘTE ȘI. Beat de furie, a transformat noaptea în coșmar! Femeie băgată de urgență în spital, după ce a fost bătută crunt de concubinul său!
Furtul a fost comis în noaptea de luni spre marți, de pe strada Argedava din Pitești. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Pitești, proprietarul unui Range Rover, a sunat la 112 și a anunțat că i-a dispărut mașina parcată. Omul o lăsase descuiată, iar hoțul a profitat de acest lucru.
CITEȘTE ȘI. Toată lumea îl plânge. Pasiunea lui pentru BMW-uri l-a băgat în pământ la doar 22 de ani!
”În cel mai scurt timp polițiștii au reușit să găsească autoturismul abandonat pe o stradă din cartierul Trivale, fiind totodată identificat și depistat un bărbat de 35 de ani, din Pitești, despre care au rezultat date că ar putea fi cel care ar fi comis infracțiunea” au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
CITEȘTE ȘI. Imagini cutremurătoare în Argeș! Doi oameni, salvați în ultima clipă de pe mașina care se scufunda
În timp ce discutau cu suspectul Daniel B., de 35 de ani, din Pitești, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au observat că acesta are un comportament bizar și l-au pus să sufle în etilotest, existând indicii că este băut. Aparatul a confirmat suspiciunea. Daniel B. avea o concentrație de 0,86 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
CITEȘTE ȘI. BARBARA în acțiune. Un drum din Argeș s-a închis temporar! Drumarii în ALERTĂ!
În urma probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
sursa – curier.ro
CITEȘTE ȘI. Noapte de coșmar în Argeș: ploi torențiale și vânt puternic au făcut prăpăd în mai multe localități
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp