Credincioșii sunt așteptați la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Racovița. Credincioșii din Mioveni sunt invitați sâmbătă, 6 decembrie, să participe la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Racovița. Este unul dintre cele mai vechi și valoroase lăcașuri de cult de pe Valea Argeșelului. Inclusă pe lista monumentelor istorice încă din perioada interbelică, biserica se distinge atât prin importanța sa spirituală, cât și prin patrimoniul arhitectural pe care îl păstrează.
Sărbătoarea închinată Sfântului Ierarh Nicolae va fi marcată printr-un program liturgic special, oficiat de preoții parohiei. Evenimentul religios va debuta la ora 08:00 cu Utrenia, urmată de Sfânta Liturghie, programată la ora 09:00. Manifestările se vor încheia cu Slujba Parastasului, ce va începe la ora 10:45.
Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe credincioși să ia parte la aceste momente de comuniune și rugăciune, care reamintesc importanța tradițiilor și valorilor creștine în viața comunității.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.



