VIDEO. Noapte de coșmar la Lerești. Autoritățile promit ajutor, oamenii povestesc clipele de groază!
Un incendiu puternic izbucnit în comuna Lerești, satul Pojorâta, a transformat în cenușă două gospodării și a semănat panică printre localnici. Flăcările violente, alimentate de materialele combustibile din anexe și de structura acoperișurilor, au amenințat să se extindă rapid la alte construcții aflate în imediata apropiere, intervenția pompierilor fiind una contracronometru.
CITEȘTE ȘI. Flăcări uriașe: adăpost de animale mistuit de foc, intervenție de peste două ore
La fața locului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în plină dezvoltare: la prima gospodărie ardeau anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, iar la cea de-a doua flăcările cuprinseseră acoperișul locuinței și anexele, pe o suprafață de circa 200 de metri pătrați.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Incendiu devastator în Lerești. Casele au ars ca o torță! Haos roșu la miezul nopții!
Intervenția a durat aproape patru ore, pompierii luptând continuu pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru protejarea caselor din vecinătate. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind atacuri de panică, fiind asistate la fața locului de echipajul SAJ, fără a fi necesar transportul la spital. În urma incendiului, cele două proprietăți au fost grav afectate, pagubele materiale fiind considerabile.
View this post on Instagram
CITEȘTE ȘI. Tragedie în această comună din Argeș: bărbat de 45 de ani, găsit decedat în curtea locuinței
Localnicii din Pojorâta spun că momentele au fost dramatice și că focul s-a extins extrem de rapid.
„Am văzut flăcările cum au sărit dintr-o anexă în alta, parcă în câteva minute totul era cuprins de foc. N-am mai apucat să scoatem nimic din curte”, a povestit un bărbat din vecinătate, martor la izbucnirea incendiului.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Trei accidente rutiere în Argeș, în doar câteva ore: intervenții multiple ale pompierilor și ambulanțelor
O altă localnică spune că panica s-a instalat imediat în sat: „Ne-am speriat foarte tare, mai ales că focul se apropia de alte case. Oamenii au ieșit pe stradă, unii plângeau, alții încercau să ajute cum puteau”.
CITEȘTE ȘI. Doliu peste această comună! S-a stins din viață, un primar longeviv!
Unul dintre proprietarii afectați a declarat, cu emoție, că a pierdut aproape tot: „Casa și anexele erau munca noastră de o viață. În câteva ore s-a dus tot. Important e că suntem în viață, dar va fi foarte greu să o luăm de la capăt”.
CITEȘTE ȘI. Vestea tristă a zilei! Un alt doliu s-a lăsat peste primăria Câmpulung!
Din primele cercetări efectuate de specialiști, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere, situație frecvent întâlnită în sezonul rece. Reprezentanții ISU atrag din nou atenția asupra necesității verificării periodice a coșurilor de fum și a respectării normelor minime de siguranță.
CITEȘTE ȘI. Accidente rutiere pe bandă rulantă în jurul școlilor din Câmpulung: lipsa deszăpezirii pune în pericol elevii și șoferii
Primarul comunei Lerești, Marian Toader, a discutat cu familiile afectate și cu echipele de intervenție. Edilul a dat asigurări că autoritățile locale nu vor rămâne indiferente în fața acestei tragedii.
„Ne vom implica pentru a-i ajuta pe cei ale căror case au ars, astfel încât să își poată reface locuințele și să treacă cu bine peste această perioadă rece. Vom identifica soluții concrete de sprijin, atât din bugetul local, cât și prin colaborare cu alte instituții și cu comunitatea”, a declarat primarul Marian Toader.
În perioada următoare, autoritățile vor evalua pagubele produse și vor stabili măsurile de ajutor necesare. Între timp, comunitatea din Pojorâta începe să se mobilizeze pentru a sprijini familiile rămase fără adăpost, într-un nou exemplu de solidaritate născut dintr-o tragedie care putea avea urmări mult mai grave.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




