1 C
Campulung Muscel
marți, 27 ianuarie, 2026

Poliția Locală nu ia pauză: controale zilnice pentru protejarea comunități, activă pe toate fronturile

Alte Știri

Poliția Locală nu ia pauză: controale zilnice pentru protejarea comunități, activă pe toate fronturile.

Polițiștii locali monitorizează și analizează permanent situațiile constatate în teren, atât prin patrulare mobilă, cât și pedestră, intervenind inclusiv la apelurile primite din partea cetățenilor. Activitatea acestora vizează identificarea și soluționarea operativă a problemelor care afectează siguranța și buna funcționare a comunității.

În situațiile în care abaterile contravenționale nu pot fi surprinse în flagrant, polițiștii locali efectuează verificări suplimentare, inclusiv prin intermediul Dispeceratului Direcției Poliția Locală, urmând ca măsurile legale să fie aplicate conform celor constatate.

Traficul rutier, tot mai îngreunat din cauza numărului mare de autovehicule care circulă zilnic în oraș, reprezintă o prioritate pentru polițiștii locali. Aceștia intervin constant pentru dirijarea circulației, în special în intersecțiile cu flux ridicat, dar și în zonele unităților de învățământ, în zona centrală și în piața centrală.

Totodată, polițiștii locali sunt concentrați pe activități ce țin de siguranța publică, protejarea comunității și respectarea normelor legale, acționând pentru:

  • eliberarea și deblocarea parcărilor cu plată sau de domiciliu;
  • prevenirea și combaterea vandalismului, în special în parcuri și locuri de joacă pentru copii;
  • combaterea ocupării abuzive a locurilor de parcare de domiciliu;
  • prevenirea și sancționarea comerțului ambulant neautorizat;
  • verificări în teren pe linie de protecția mediului, disciplina în construcții și afișaj stradal;
  • controale la persoane fizice și juridice privind autorizarea și desfășurarea activităților comerciale;
  • menținerea ordinii și liniștii publice.

Prin aceste acțiuni constante, Poliția Locală urmărește creșterea gradului de siguranță urbană și respectarea regulilor de conviețuire socială.

 

Ultimele Știri

STOP, abandonului! Fără costuri, fără scuze: Câmpulungenii își pot steriliza și microcipa animalele gratuit

STOP, abandonului! Fără costuri, fără scuze: Câmpulungenii își pot steriliza și microcipa animalele gratuit. Primăria Municipiului Câmpulung, în colaborare cu...

Alte știri din aceeași categorie