Vreme severă în Argeș și Muscel: vânt puternic, ninsori și viscol până sâmbătă seara.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 20 februarie, ora 10 – 22 februarie, ora 10, ce vizează și județul Argeș, inclusiv zona Muscel.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Surpare de teren la Mărcuș. Carosabil blocat pe drumul principal
Din după-amiaza zilei de vineri, vântul se va intensifica în sudul țării, inclusiv în Argeș, cu rafale ce pot atinge 50–60 km/h, iar local chiar 65–70 km/h, în special în zonele subcarpatice și montane. În zona Muscelului, la altitudini mai mari, sunt așteptate intensificări ale vântului și episoade de viscol.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Primăvara gropilor la Câmpulung Muscel: asfaltul crapă, ADP scoate lopata plină cu nisip și basculează
Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, precipitațiile se vor transforma treptat în ninsoare, fiind posibile depuneri de polei și ghețuș. Cantitățile de apă acumulate vor ajunge local la 15–30 l/mp, iar stratul de zăpadă depus va avea grosimi neuniforme, în general de 15–20 cm, mai ales în nordul județului și în zona montană.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Soarele pălește în fața lămpilor de la iluminatul stradal în miezul zilei. Cartierele orașului în beznă de mai multe luni. Și lângă primăria Câmpulung, becurile au leșinat!
Vizibilitatea poate scădea sub 100 de metri în timpul viscolului, iar autoritățile recomandă prudență maximă participanților la trafic, în special pe drumurile din Muscel și pe traseele montane.
Vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi maxime ce se vor situa, sâmbătă, între -5 și 1 grad, iar minimele pot coborî până la -12 grade, mai ales în zonele mai înalte ale județului.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




