6.2 C
Campulung Muscel
duminică, 15 martie, 2026

Loredana Năstase, despre fenomenul păcănelelor din Câmpulung Muscel: „Comunitatea trebuie să decidă ce se întâmplă în orașul nostru”

Alte Știri

Loredana Năstase, despre fenomenul păcănelelor din Câmpulung Muscel: „Comunitatea trebuie să decidă ce se întâmplă în orașul nostru”.

Consilierul local, Loredana Năstase atrage atenția asupra extinderii sălilor de jocuri de noroc în municipiul Câmpulung. Alesul local, mai consideră că subiectul trebuie discutat deschis în comunitate, printr-o dezbatere publică și prin stabilirea unor reguli clare la nivel local.

CITEȘTE ȘI. Post scos la concurs la Primăria Stoenești. Dosarele se depun până la 1 aprilie

Potrivit acesteia, timp de mulți ani legislația a creat o situație contradictorie: în timp ce mici afaceri locale aveau nevoie de autorizații de funcționare de la primărie, sălile de jocuri de noroc funcționau exclusiv pe baza licențelor acordate la nivel central, fără ca administrațiile locale să poată interveni în privința amplasării sau numărului acestora.

CITEȘTE ȘI. Primăria Mioveni organizează concurs pentru ocuparea unei funcții publice de conducere

„Ani de zile, primăriile nu au avut posibilitatea de a decide unde pot funcționa aceste săli, câte sunt într-un oraș sau dacă sunt amplasate în apropierea școlilor ori a altor zone frecventate de copii”, a precizat consilierul local Loredana Năstase.

CITEȘTE ȘI. Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel angajează medic specialist ATI

În prezent, după modificările legislative adoptate la nivel național, autoritățile locale pot stabili reguli privind amplasarea și funcționarea acestor activități. În multe orașe din țară au început deja discuții despre limitarea sau mutarea sălilor de jocuri de noroc din zonele centrale.

La Câmpulung însă, spune consilierul local, nu a existat până acum o dezbatere oficială pe această temă.

CITEȘTE ȘI. Angajări la CFR Călători și CFR SA. Posturi scoase la concurs pe ultima sută de metri

„De când legea oferă această posibilitate administrațiilor locale, la Câmpulung încă așteptăm un regulament sau o inițiativă care să deschidă discuția despre modul în care sunt gestionate aceste activități în oraș”, a declarat Loredana Năstase.

Potrivit acesteia, în municipiu funcționează mai multe locații de jocuri de noroc – sloturi, pariuri sportive sau cazinouri – inclusiv pe străzi importante și în apropierea unor zone frecventate zilnic de familii și copii, precum Parcul Central.

CITEȘTE ȘI. Angajări la supermarketul PROFI din Câmpulung Muscel. Ce salariu are un casier/vânzător în anul 2026?

Consilierul local consideră că problema jocurilor de noroc nu trebuie privită doar din perspectiva activităților comerciale, ci și din punct de vedere social.

„Dependenta de jocuri de noroc este o realitate care afectează familii întregi. Am întâlnit situații în care oameni au pierdut sume importante de bani sau au ajuns în dificultate din cauza acestei dependențe”, a mai spus Loredana Năstase.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Surprize, surprize în piața primăriei Câmpulung Muscel, în zilele însorite ale primăverii!

În acest context, consilierul local susține că locuitorii orașului ar trebui consultați direct pentru a-și exprima punctul de vedere.

„Orașul aparține oamenilor care trăiesc aici. Tocmai de aceea este important să aflăm ce își doresc câmpulungenii: dacă vor reguli mai stricte, limitarea acestor activități sau relocarea lor din anumite zone”, a subliniat aceasta.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cozi ca pe vremea lui Ceaușescu la benzinăriile din Câmpulung Muscel: șoferii se grăbesc să facă plinul după explozia prețurilor la carburant

Subiectul ar putea fi adus în discuție și în cadrul unei viitoare ședințe a Consiliului Local Câmpulung, unde ar putea fi analizate eventuale măsuri privind reglementarea jocurilor de noroc la nivelul municipiului.

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

Un nou supermarket care se instalează în inima Câmpulungului va revoluționa comerțul din zona centrală și așa funcționează mai mult cu obloanele trase!

Un nou supermarket care se instalează în inima Câmpulungului va revoluționa comerțul din zona centrală și așa funcționează mai...

Alte știri din aceeași categorie