Bani aruncați pe lemn lăsat în ploaie la Câmpulung Muscel: căsuțele din centrul orașului, pustii și inutile! Cine salvează imaginea?
Investiție discutabilă în municipiul Câmpulung Muscel, unde căsuțele din lemn amplasate în Piața Primăriei, achiziționate cu sume consistente din bugetul local, adică peste 2 miliarde de lei vechi au ajuns să stea nefolosite. Mai mult decât atât fiind expuse ploii și degradării.
CITEȘTE ȘI. Alarmă sanitară la Câmpulung Muscel: gangul din centru, transformat într-un pericol public!
Gândite inițial pentru a anima zona centrală în perioada weekendurilor și a sărbătorilor, prin atragerea comercianților și a producătorilor locali, căsuțele nu reușesc să-și atingă scopul. Potrivit mai multor comercianți, costurile de închiriere sunt prea ridicate. Totul în raport cu vânzările realizate, ceea ce îi descurajează să participe la astfel de evenimente.
CITEȘTE ȘI. Crucea luminată a comunei Stoenești, a lui Mihai Viteazul, obiectiv turistic, lăsată în întuneric: cititorii cer intervenție

„Nu merită. Taxele sunt mari, iar fluxul de clienți nu acoperă investiția. Riști să ieși în pierdere”, susțin aceștia, explicând de ce majoritatea spațiilor rămân goale chiar și în perioadele considerate favorabile comerțului.
CITEȘTE ȘI. DE LA CITITORI. Video, cu câinii care au invadat cartierele Câmpulungului. Rotunda, locul unde patrupedele au împărțit comunitatea
În acest context, imaginea din centrul orașului este una dezolantă: rânduri de căsuțe închise, fără activitate, care în loc să aducă viață zonei, accentuează senzația de stagnare.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Scenă neobișnuită pe Bulevardul Pardon din Câmpulung Muscel: trecătorii s-au oprit mirați să vadă ce se întâmplă lângă o gură de canal
Singura excepție este reprezentată de un meșter popular care, prin prezența sa constantă, reușește să mai dea un sens inițiativei. Acesta atrage privirile trecătorilor și oferă o notă autentică spațiului, însă efortul său rămâne izolat.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cozi ca pe vremea lui Ceaușescu la benzinăriile din Câmpulung Muscel: șoferii se grăbesc să facă plinul după explozia prețurilor la carburant
Situația ridică semne de întrebare cu privire la eficiența cheltuirii fondurilor publice și la modul în care astfel de proiecte sunt gândite și implementate. În lipsa unei strategii adaptate realității economice locale, investiția riscă să rămână doar un exemplu de oportunitate ratată pentru revitalizarea centrului municipiului.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




