Accident în lanț: trei persoane rănite, iar șoferița vinovată a părăsit locul faptei.
Un accident rutier complex, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a produs pe strada Calea Craiovei din municipiul Pitești, în urma unei manevre de viraj la stânga efectuată, cel mai probabil, fără acordarea de prioritate.
CITEȘTE ȘI. Impact violent pe DN 7! O mașină s-a răsturnat în afara carosabilului, două victime preluate de ambulanță
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, o femeie de 63 de ani, din municipiu, aflată la volanul unui autoturism pe strada Tineretului, ar fi efectuat virajul la stânga către Calea Craiovei fără a acorda prioritate unui alt autoturism.
CITEȘTE ȘI. Clipe de groază pe DN 73. Autoturism cuprins de flăcări în mers! Șoferul a scăpat ca prin minune
Mașina care circula regulamentar, condusă de un bărbat de 45 de ani, din Pitești, pe direcția Albota către centrul orașului, a încercat să evite impactul, însă a pierdut controlul direcției. Autoturismul a lovit o bordură, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un al treilea autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, care circula din sens opus.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Operațiune de amploare pe un râu din Argeș, extrem de tranzitat! Scafandrii din mai multe județe, mobilizați
În urma accidentului, trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 45 de ani au fost răniți ușor: o femeie de 35 de ani și două minore, de 13 și 11 ani. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
După producerea accidentului, femeia de 63 de ani ar fi părăsit locul faptei, însă a fost identificată la scurt timp de polițiști.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că niciunul nu consumase alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor rutieri. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerea măsurilor legale.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA




