Avertisment pentru angajatori! ITM Argeș anunță controale și măsuri privind hărțuirea la locul de muncă

Alte Știri

Avertisment pentru angajatori! ITM Argeș anunță controale și măsuri privind hărțuirea la locul de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș a organizat, la începutul lunii iunie, o ședință a Consiliului Consultativ Tripartit. Aceasta având ca teme principale prevenirea discriminării și hărțuirii la locul de muncă. Precum și promovarea negocierilor colective între angajatori și salariați.

CITEȘTE ȘI. Cea mai bună apă de băut din România se găsește în Argeș! Iată locuitorii cărui oraș sunt beneficiarii

Întâlnirea a avut loc la sediul instituției, la inițiativa inspectorului-șef, și a reunit reprezentanți ai confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național, membri ai organismului consultativ constituit la nivelul inspectoratului.

CITEȘTE ȘI. „Pas spre Angajare”: Bursa Locurilor de Muncă aduce la ARGEȘ noi șanse pentru cei care își caută un job

În cadrul dezbaterilor au fost analizate modalitățile prin care pot fi prevenite și gestionate situațiile de discriminare și hărțuire la locul de muncă, procedurile de soluționare a conflictelor de muncă și importanța menținerii unui climat profesional bazat pe respect, echitate și siguranță.

CITEȘTE ȘI. Angajări într-o firmă importantă din Muscel! Salarii atractive și beneficii pentru cei care vor o meserie de viitor

Reprezentanții ITM Argeș au subliniat obligația angajatorilor de a respecta principiul egalității de tratament în relațiile de muncă și au prezentat mecanismele de raportare a cazurilor de discriminare și hărțuire, precum și măsurile care trebuie adoptate pentru protejarea victimelor și garantarea confidențialității acestora.

CITEȘTE ȘI. Reclamațiile au curs pe bandă rulantă! Ce probleme au semnalat cetățenii la primăria Câmpulung

Un alt subiect important abordat în cadrul ședinței a fost rolul negocierilor colective și al contractelor colective de muncă în apărarea intereselor angajaților și angajatorilor. Participanții au evidențiat faptul că aceste instrumente contribuie la asigurarea unor condiții de muncă mai bune, a unei salarizări echitabile și la reducerea riscului apariției conflictelor de muncă.

Potrivit ITM Argeș, dialogul social rămâne un element esențial pentru dezvoltarea unor relații de muncă sănătoase și pentru creșterea gradului de informare atât în rândul angajatorilor, cât și al salariaților.

Prin această acțiune, inspectoratul și-a reafirmat angajamentul de a menține un dialog permanent cu partenerii sociali și de a promova respectarea legislației privind dialogul social, egalitatea de șanse și combaterea tuturor formelor de discriminare și hărțuire la locul de muncă.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.

Ultimele Știri

ALERTĂ: Conductă de gaz fisurată în oraș. Pompierii au evacuat zeci de persoane, pericolul monitorizat la cote maxime!

ALERTĂ: Conductă de gaz fisurată în oraș. Pompierii au evacuat zeci de persoane, pericolul monitorizat la cote maxime! Alertă maximă...
Athena Jilavu
Athena Jilavu
Cu o carieră de peste două decenii în presa regională, Atena Jilavu s-a consolidat ca o voce autoritară dedicată reflectării obiective a realităților din zona Muscelului. În calitatea sa de Editor Senior la ZiaruldinMuscel.ro, ea coordonează echipa redacțională și supervizează direcția editorială pentru materialele de investigație, analizele politice și reportajele comunitare. Recunoscută pentru rigoarea documentării, abordarea incisivă și interesul aprofundat pentru subiectele cu impact social, promovează un jurnalism de excelență, fundamentat pe integritate și pe convingerea că informația corectă este esențială în dezvoltarea comunității. Prin dedicarea sa profesională neobosită și prezența activă în mijlocul evenimentelor, Atena Jilavu oferă constant publicului o perspectivă autentică, transparentă și riguros argumentată asupra peisajului socio-politic local.

Alte știri din aceeași categorie