Accident grav pe Autostrada A1: două persoane au rămas blocate într-un autoturism și au fost extrase de pompieri.
Accident rutier pe Autostrada A1, pe sensul de mers Pitești – Curtea de Argeș. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune care a mobilizat un număr impresionant de forțe de intervenție.
CITEȘTE ȘI. Control de rutină, rezultat surprinzător. Un bărbat de 52 de ani, depistat sub influența alcoolului după verificările polițiștilor din Câmpulung Muscel
La fața locului au fost trimise inițial două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din cauza gravității situației, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat ulterior cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
CITEȘTE ȘI. Descinderi DNA în Argeș: anchetă de evaziune fiscală în domeniul livrărilor online
Ajunși la locul accidentului, salvatorii au constatat că două persoane se aflau în imposibilitatea de a se evacua singure din unul dintre autoturismele implicate.
Pompierii au intervenit de urgență pentru extragerea victimelor, acestea fiind preluate imediat de echipajele medicale aflate la fața locului pentru evaluare și acordarea îngrijirilor necesare.
CITEȘTE ȘI. 185 de persoane selectate pentru angajare la Bursa Locurilor de Muncă din Argeș. Ce meserii au căutat cel mai mult angajatorii
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Vom reveni cu informații oficiale privind starea victimelor și cauzele producerii evenimentului rutier.




