Amenzi de 4.500 de lei după controale în pădurile din Bughea de Sus. Jandarmii și Ocolul Silvic au descoperit mai multe nereguli.
CITEȘTE ȘI. Jandarmii din Câmpulung au aplicat zeci de sancțiuni într-o săptămână. Amenzi pentru scandal, alcool și refuz de legitimare
Mai multe acțiuni de control desfășurate în comuna Bughea de Sus de jandarmi, în colaborare cu reprezentanții Ocolului Silvic Câmpulung, s-au încheiat cu sancțiuni pentru încălcarea legislației silvice.
CITEȘTE ȘI. Canicula oprește camioanele în Argeș! Restricții pe toate drumurile județene în cele mai fierbinți ore ale zilei
În urma verificărilor efectuate în zona fondului forestier, oamenii legii au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
CITEȘTE ȘI. Nouă ani de la tragedia care a îndoliat Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Trei militari, comemorați cu onoruri militare
Acțiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor care afectează fondul forestier, precum și verificarea respectării legislației în domeniul exploatării și transportului materialului lemnos.
CITEȘTE ȘI. Dacă ți-ai lăsat mașina pe domeniul public, ai putea primi notificare. Zeci de vehicule, în vizorul autorităților locale din Câmpulung Muscel
Reprezentanții autorităților transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu instituțiile de specialitate, pentru descurajarea tăierilor ilegale și protejarea pădurilor din zona Muscel.
Autoritățile atrag atenția că nerespectarea legislației silvice poate atrage sancțiuni contravenționale sau, în cazurile grave, răspundere penală, în funcție de natura și gravitatea faptelor constatate.
Protejarea pădurilor rămâne o prioritate pentru instituțiile cu atribuții în domeniu, iar acțiunile comune ale jandarmilor și silvicultorilor urmăresc prevenirea exploatării ilegale a resurselor forestiere și conservarea patrimoniului natural al județului Argeș.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.




