Acțiune împotriva cerșetoriei: șase persoane, amendate de Poliția Locală și Direcția de Asistență Socială.
Poliția Locală Pitești și Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) au desfășurat, la data de 1 iulie 2026, o acțiune comună pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei în mai multe zone intens circulate din municipiu.
CITEȘTE ȘI. Se fac angajări la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Înscrierile sunt deschise până pe 17 iulie 2026
Verificările au avut loc pe strada Griviței, în Parcul 1907, Parcul Finanțe, în zona bancară. Dar și pe strada Ana Ipătescu, acolo unde autoritățile au identificat șase persoane care apelau la mila publicului.
CITEȘTE ȘI. Se schimbă locul de susținere a testului pentru reducerea suspendării permisului în Argeș. Ce trebuie să știe conducătorii auto
În urma legitimării și verificărilor efectuate, polițiștii locali au stabilit că toate cele șase persoane erau cunoscute pentru astfel de fapte, iar niciuna dintre acestea nu are domiciliul în municipiul Pitești.
Pentru încălcarea prevederilor legale, persoanele depistate au fost sancționate contravențional cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
CITEȘTE ȘI. Schimbare importantă pentru locuitorii din Berevoești. Cine va administra serviciile de apă și canalizare și ce tarife se aplică de la 1 iulie
Reprezentanții Poliției Locale Pitești au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială, pentru prevenirea fenomenului cerșetoriei și menținerea ordinii și siguranței publice în municipiu.
CITEȘTE ȘI. Se schimbă harta rutieră din Argeș. Drumul de 77 de milioane de euro din Argeș prinde contur: lucrările au ajuns la 37%
Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani în spațiile publice și să semnaleze situațiile care pot necesita intervenția instituțiilor competente. Astfel de măsuri urmăresc atât descurajarea fenomenului, cât și identificarea persoanelor vulnerabile care au nevoie de sprijin social, nu doar de sancțiuni.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.




