Tragedie în Argeș! Un motociclist de 50 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu motocicleta într-un gard.
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, în comuna Oarja, județul Argeș. Un motociclist în vârstă de 50 de ani, din municipiul Pitești, și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul motocicletei și s-a izbit violent de un gard.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Trafic infernal pe DN 73 între Câmpulung Muscel și Mihăești! Au început semafoarele, iar șoferii stau la cozi kilometrice
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, bărbatul circula pe DJ 503, iar, în împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, este posibil ca accidentul să fi fost provocat de neadaptarea vitezei într-o curbă. Motocicleta a părăsit partea carosabilă, iar impactul cu gardul a fost devastator.
CITEȘTE ȘI. Dacia lansează în România cel mai puternic Sandero Stepway de până acum. Cât costă noua versiune hybrid 155
La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, viața motociclistului nu a mai putut fi salvată, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Accidentul readuce în atenție riscurile la care sunt expuși motocicliștii, mai ales în timpul deplasărilor pe timp de noapte și pe sectoarele de drum cu viraje, unde orice clipă de neatenție sau o viteză neadaptată condițiilor de drum poate avea consecințe ireversibile.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.




