Accident între un TIR și un autoturism, pe DJ 732B, în comuna Aninoasa. O persoană a fost preluată de echipajul medical.
Un nou accident rutier s-a produs joi după-amiază în județul Argeș. Un autocamion și un autoturism au fost implicate într-o coliziune pe DJ 732B, în comuna Aninoasa, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii și echipajele medicale.
CITEȘTE ȘI. Momente de panică într-o secție de poliție din Argeș. Un polițist s-a prăbușit și a fost dus de urgență la spital
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, accidentul a avut loc pe drumul județean DJ 732B, în comuna Aninoasa. În eveniment au fost implicate un autocamion și un autoturism.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma impactului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată de echipajul SAJ. Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații cu privire la starea victimei sau la împrejurările în care s-a produs accidentul.
Pompierii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar polițiștii urmează să stabilească toate cauzele care au dus la producerea evenimentului rutier.
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de urgență.




