VIDEO. Atacat de urs în Munții Iezer! La un pas de moarte, în timp ce își salva oile. Un cioban a fost salvat după o intervenție contracronometru a Salvamont.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Mii de oameni, cai de zeci de mii de euro și grătare încinse. Târgul de Sfânta Marina de la Hârtiești a atras vizitatori din toată țara
În Munții Iezer, o nouă întâlnire cu un urs s-a încheiat dramatic. Un cioban de 47 ani din Vlădești, aflat la o stână din zona Jupâneasa, pe raza comunei Lerești, a fost atacat de animalul sălbatic. A fost nevoie de o intervenție de urgență a salvamontiștilor pentru evacuarea victimei dintr-o zonă greu accesibilă.
CITEȘTE ȘI. IPJ Argeș face recrutări pentru viitorii ofițeri de poliție. Sunt disponibile 160 de locuri fără taxă la Academia de Poliție
Vezi această postare pe Instagram
Ciobanul s-a luptat cu ursul care a venit la oile sale si le-a atacat. La sosirea paramedicilor, bărbatul era conștient și cooperant, însă prezenta plăgi provocate de mușcătura ursului la nivelul membrului inferior, în zona pulpei și a coapsei.
CITEȘTE ȘI. Revoluție în relația cu clienții! Apă Canal 2000 lansează un asistent virtual care răspunde non-stop la sesizări și solicitări
După evaluarea medicală efectuată la fața locului, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung pentru investigații și tratament de specialitate. A fost internat la secția de Boli Infecțioase, pe tratament antirabic după ce a primit primele îngrijiri medicale la UPU. Are o plagă de 2 cm în fesierul stâng si câteva escoriații lângă, dar este în afara oricărui pericol.
CITEȘTE ȘI. Rețete din caietele bunicii. Pui cu roșii cherry și mozzarella, preparatul gata în doar 25 de minute care cucerește pe toată lumea
Echipa aflată în tură operativă la Baza Salvamont Voina a pornit imediat spre locul incidentului, însă deplasarea până la victimă a durat aproximativ două ore din cauza terenului dificil.
După acordarea primului ajutor, salvamontiștii au început coborârea ciobanului către Barajul Râușor, punctul în care acesta urma să fie predat echipajului medical. Operațiunea de evacuare a durat aproximativ o oră și jumătate, iar victima a fost preluată de echipajul SMURD pentru a fi transportată la spital și a primi îngrijiri de specialitate.
Incidentul s-a petrecut în zona comunei Lerești, iar victima a fost coborâtă de pe munte până la Barajul Râușor de către salvamontiști, intervenția fiind una dificilă și desfășurată contra cronometru.
Atacurile urșilor în zona montană a județului Argeș continuă să reprezinte un motiv de îngrijorare, în special pentru ciobanii și turiștii care ajung în masivele Iezer-Păpușa și Făgăraș. Autoritățile recomandă evitarea apropierii de animalele sălbatice și anunțarea imediată a serviciului de urgență 112 în cazul unor astfel de incidente.




