19 apeluri la 112 într-o singură săptămână! Urșii au ajuns în zonele locuite din Argeș, iar două gospodării au rămas cu pagube.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Jale în Cimitirul Flămânda! „E junglă!” Oamenii spun că plătesc taxe, dar ajung cu greu la morminte
O nouă săptămână cu zeci de alerte privind prezența urșilor în zonele populate din județul Argeș. Jandarmii argeșeni au fost solicitați să intervină după nu mai puțin de 19 apeluri. Toate primite la numărul unic de urgență 112.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Imagini revoltătoare în Câmpulung Muscel! Câine abandonat și lăsat să alerge printre mașini, în centrul orașului
Semnalările au venit din mai multe zone ale județului, inclusiv din comunele Sălătrucu, Arefu, Lerești, Nucșoara, Dâmbovicioara, Schitu Golești, Rucăr, Mărăcineni, Cocu, Bughea de Sus, Albeștii de Muscel, dar și din orașul Mioveni.
În două dintre cazurile semnalate, prezența animalelor sălbatice în apropierea gospodăriilor s-a soldat cu pagube materiale, fiind afectate animale domestice.
Numărul mare de apeluri arată că problema apariției urșilor în apropierea localităților rămâne una importantă în mai multe zone din Argeș, de la localitățile montane până în zone mai apropiate de municipii și orașe.
Jandarmii argeșeni au gestionat toate cele 19 apeluri primite prin SNUAU 112 și au acționat în zonele semnalate, în funcție de situațiile constatate.
Autoritățile recomandă populației să manifeste prudență și să anunțe imediat serviciile de urgență atunci când observă animale sălbatice în apropierea locuințelor sau în zonele frecventate de oameni.
Intervențiile jandarmilor vor continua, autoritățile urmărind prevenirea unor situații care ar putea pune în pericol oamenii sau bunurile acestora.
În doar câteva zile, urșii au fost semnalați în 12 localități din Argeș, iar cele 19 apeluri la 112 confirmă că întâlnirile dintre oameni și animalele sălbatice continuă să fie o problemă tot mai prezentă în județ.




