Accident mortal la ieșirea din oraș. Un pieton a fost strivit de roțile unui autocamion

Alte Știri

Un accident rutier grav s-a produs în această seară, la sensul giratoriu de la ieșirea din Pitești spre Bascov, în zona intersecției dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Serelor. Un pieton a fost lovit de un vehicul, iar în urma impactului acesta a decedat.

CITEȘTE ȘI. 🚨 „JIHAD” PE ȘOSELELE DIN ARGEȘ! Arde la buzunare: 362 de amenzi într-o singură zi și peste 90.000 de lei scoși din buzunarele șoferilor!

Potrivit primelor informații transmise de echipajele de intervenție, în accident a fost implicat un autocamion și un pieton. La sosirea salvatorilor, victima, un bărbat, se afla sub roțile vehiculului.

La fața locului au fost mobilizați pompierii cu o autospecială de stingere și două autospeciale de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Din păcate, în ciuda intervenției personalului medical, a fost declarat decesul pietonului.

Pompierii au rămas la locul accidentului pentru asigurarea măsurilor specifice, iar polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia.

Ancheta continuă

Polițiștii urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate. Cercetările sunt în desfășurare la fața locului.

Vom reveni cu informații oficiale pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.

Ultimele Știri

Percheziții în Argeș într-un dosar de delapidare. Peste 400 de litri de combustibil, ridicați de polițiști

Descinderi în Argeș și Olt într-un dosar penal în care mai mulți angajați ai unei companii de transport feroviar...

Alte știri din aceeași categorie