19.1 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

Este în pronunţare! Târoiu aşteaptă să afle dacă mai rămâne ,,primar”!

Alte Știri

Doar câteva zile mai are de aşteptat, viceprimarul cu atribuţii de primar, Liviu Ţâroiu deoarece în procesul pe care îl are cu Consiliul Local al municipiului Câmpulung, instanţa a rămas în pronunţare. Acesta a atacat în instanţă hotărârea foştilor săi colegi din Consiliul Local de a-l schimba din funcţia de viceprimar, fără niciun motiv, pentru a-l pune pe Bogdan David, sub pretextul că a ieşit preşedinte Klaus Iohannis şi PNL este la putere la nivel de ţară, dar şi în Câmpulung. O nouă înfăţişare în cadrul procesului dintre Instituţia Prefectului Argeş, reprezentată prin prefectul Mihail Oprescu şi Consiliul Local Câmpulung a avut loc astăzi, 19 octombrie. ,,S-a prelungit foarte mult procesul chiar dacă a fost anunţat la ora 12.30, a rămas în pronunţare. Cei de la Instituţia Prefectului Argeş s-au prezentat. Veţi afla rezultatul de pe site-ul Tribunalului Argeş. Cu siguranţă mai durează câteva zile până când voi afla sentinţa, în niciun caz astăzi. Este prea din scurt”, ne-a declarat Liviu Ţâroiu, după ce a ieşit de la proces. Prefectura Argeş a intrat în acest proces, deoarece a atacat hotărârea consilierilor locali după ce au votat să îl schimbe pe Liviu Ţâroiu din funcţia de viceprimar. Dacă pierde aceste proces, Liviu Ţâroiu va rămâne doar consilier local şi Bogdan David va conduce primăria din postura de primar, cu Ionel State, viceprimar oferindu-i mai multe şanse această poziţie de a candida la funcţia de primar la alegerile locale din 2016. Rămâne de văzut ce se va întâmpla până atunci!

Ultimele Știri

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă. Rețeta are succes în fiecare an. A...

Alte știri din aceeași categorie