0.5 C
Campulung Muscel
vineri, 12 decembrie, 2025

PNL îl sabotează pe noul director de la ABAAVA! Află motivul!

Alte Știri

Mihai Miloiu, noul director al Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea nu este susținut de PNL. Conducerea partidului a trimis la redacția Ziarului din Muscel un comunicat de presă din care facem cunoscut faptul: ,,Pentru a lămuri unele aspecte sesizate de către presă și a înlătura orice speculații pe această temă, ca urmare a reacțiilor în mediul public a adversarilor noștri politici, dorim să facem pe această cale următoarele precizări:

  1. Partidul Național Liberal  NU se află la guvernare. Prin urmare, NU a propus sau susținut numirea în funcție a domnului Mihai Miloiu.
  2. Dacă i s-ar fi solicitat să facă o propunere în acest sens, PNL Argeș ar fi susținut o persoană cu experienţă și competență în domeniu. Menționăm, pentru a aminti încă o dată dacă mai era nevoie, că partidul dispune în rândurile sale de profesioniști care au lucrat sau lucrează în sistem și care au experiență în poziții de management.

Partidul Național Liberal Argeș constată, fără surprindere, că PSD recurge la aceleași practici de manipulare și deformare a adevărului, în dorința de a influența opinia publică pentru a câștiga capital electoral. PNL se dezice și condamnă cu tărie de astfel de practici, pe care le consideră specifice unei epoci apuse, de care PSD dovedește din nou că nu se poate desprinde”, se arată în comunicatul de presă, remis redacției Ziarului din Muscel.  

 

Ultimele Știri

Caz de lepră confirmat în România. Activitatea unui salon SPA, suspendată de Ministerul Sănătății

Caz de lepră confirmat în România. Activitatea unui salon SPA, suspendată de Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății a anunțat confirmarea unui...

Alte știri din aceeași categorie