10.3 C
Campulung Muscel
duminică, 26 octombrie, 2025

Mopedist lovit în plin de un tir!

Alte Știri

Un bărbat din comuna Valea Mare Pravăț a ajuns la UPU Câmpulung după ce a fost victima unui accident rutier. Ion Stoica se deplasa pe un moped, pe DN 73, raza comunei Valea Mare Pravăț. Direcția sa de mers era spre Câmpulumg. După ce a trecut de școala din localitate, acestuia i-a venit un autotren din spate, iar când mastodontul se afla în depășirea mopedistului, Ion Stoica a trecut peste un dâmb din carosabil și a fost aruncat în tir. Din fericire, Stoica a nimerit undeva între roțile remorcii unde se află niște bare de protecție, astfel că Stoica nu a intrat sub tir, ci a fost aruncat în afara părții carosabile. „Am intrat în depășirea mopedului, iar acesta s-a dezechilibrat, sau nu știu ce a pățit că s-a izbit de remorcă. A fost aruncat în afara părții carosabile. A fost rănit la claviculă, însă era conștient. A fost dus la spital”, a precizat șoferul de pe tir, Petrică Slobozeanu din județul Teleorman. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a Poliției Câmpulung. Polițiștii au demarat cercetările în acest caz: „Cadrele Biroului Rutier au demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest accident. Conducătorul auto și mopedistul au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Urmează să stabilim gradul de vinovăție a păților implicate în accident”, a precizat comisarul șef Viorel Buzescu, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Câmpulung.

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie